Month: July 2019

În sesiunea de admitere de vară, recent încheiată, s-a confirmat atractivitatea în creștere a Universității de Vest din Timișoara

Calendarul sesiunii de admitere de vară la Universitatea de Vest din Timișoara a traversat și ultima etapă, cea a confirmărilor noilor studenți pentru locurile pentru care s-au înscris și au fost admiși. Au confirmat înscrierile aproape 4000 de noi studenți, care vor fi înmatriculați începând cu anul universitar 2019-2020. „Remarc cu sinceră satisfacție că UVT …

În sesiunea de admitere de vară, recent încheiată, s-a confirmat atractivitatea în creștere a Universității de Vest din Timișoara Read More »

Revista presei 25 iulie 2019

Revista presei 25 iulie 2019 Senatorul PNL de Timiş, Marilen Pirtea, şi-a prezentat raportul de activitate în Parlamentul României (2019) ziuadevest.ro Deputatul de Timiş Marilen Pirtea şi-a prezentat Raportul de activitate pe 2019 în Parlamentul României, în care arată că atât din postura de rector al Universităţii de Vest din Timişoara cât şi ca vicepreşedinte …

Revista presei 25 iulie 2019 Read More »