Revista presei

25 iulie 2019

Senatorul PNL de Timiş, Marilen Pirtea, şi-a prezentat raportul de activitate în Parlamentul României (2019)

Deputatul de Timiş Marilen Pirtea şi-a prezentat Raportul de activitate pe 2019 în Parlamentul României, în care arată că atât din postura de rector al Universităţii de Vest din Timişoara cât şi ca vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, şi-a concentrat acţiunile pe susţinerea şi îmbunătăţirea continuă a Educaţiei din România, iar din postura de secretar al Comisiei de buget finanţe bănci a votat şi a susţinut mai multe iniţiative de lege care să ajute la dezvoltarea economiei naţionale.

În Raportul de activitate, parlamentarul arată că a promovat principiile corecte care ar trebui să ducă la modernizarea Educaţiei din ţara noastră, dar s-a axat foarte mult şi pe strategiile pentru viitor.

Preotul care a declarat că unor femei le place violul a demisionat de la conducerea Facultății de Teologie

Profesorul Vasile Răducă, prodecan la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, și-a dat demisia în urma scandalului creat după afirmațiile sale controversate legate de viol.

Universitatea din București anunță că profesorul Vasile Răducă și-a depus, miercuri după-amiaza, demisia din funcția de prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”.

130 de studenți din întreaga lume, la Timișoara. Ce eveniment are loc în această perioadă

Peste 130 de studenți din întreaga lume se află la Timișoara. Aceștia participă, timp de zece zile, la evenimentul ISWinT (International Student Week in Timișoara), cel mai amplu proiect organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica. Potrivit organizatorilor, studenții străini provin din țări de pe toate continentale, precum China, Afganistan, Italia, Rusia sau Tunisia și vor participa la mai multe ateliere.

Tema ediției din acest an este „Învață azi, schimbă ziua de mâine” prin care studenții sunt încurajați să se implice în mișcări sociale, pornind o schimbare în țările din care provin. 

Mozaicul, in centrul atentiei. Studentii-arhitecti de la Universitatea Politehnica Timisoara, in Competitia Culorilor

Studentii anilor I si II de la Facultatea de Arhitectura si Urbanism a Universitatii Politehnica Timisoara, specializarea Mobilier si Amenajari Interioare, au reusit sa aduca in centrul atentiei mozaicul.

La inceputul lunii iulie, o mare companie din Romania i-a provocat pe tineri, prin lansarea concursului „Competitia Culorilor Mapei”, care constituie astfel si practica studentilor. Practic, folosind materiale si unelte de cea mai buna calitate, studentii au avut de realizat tablouri de 60×60 cm, punandu-si la incercare creativitatea si minutiozitatea, atat prin design, cat si prin alegerea potrivita a culorilor sau tehnica de executie.

Un viceprimar din Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani și s-a înscris la facultate

Un viceprimar din județul Prahova a luat bacalaureatul la 47 de ani, după ce a luat meditații la matematică, ajutat și de copiii săi. „Dacă Dumnezeu m-a adus în poziția asta (viceprimar – n.r.), să fac și eu ceva pentru funcția aceasta”, declară Cristian Biton, potrivit Mediafax. 

Viceprimarul comunei Păulești a dat examenul de bacalaureat în sesiunea care tocmai s-a încheiat și a fost declarat admis cu o medie de 6.51, la 47 de ani.

Dăncilă a demis doi dintre membrii Consiliului de Programare Economică

Premierul Viorica Dăncilă i-a demis, miercuri, din funcţia de membru în Consiliu de Programare Economică, pe Cristian Socol şi Andrei Tudorel, profesori universitari doctori la ASE, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial.

„La data intrării în vigoatre a prezentei decizii încetează mandatul de membru în Consiliul de Programare Economică, numit prin decizia prim-ministrului nr. 704/2017 privind numirea membrilor Consiliului de PROGRAMARE Economică, următoarele persoane: 

Universitățile din Cluj, magnet pentru absolvenții de liceu. Ce facultăți caută

Este perioada admiterilor în facultăți, iar universitățile clujene sunt asaltate de absolvenții de liceu care se pregătesc să devină studenți.

Potrivit site-ului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, în total s-au înscris pentru anul universitar 2019/2020 un număr de 1.727 de candidaţi, numărul locurilor scoase la concurs fiind de 650 la buget şi 261 la taxă.

Universitatea de Vest din Timișoara, în Newsletterul EUniverCities

Instituției de învățământ superior, dar și orașului de pe Bega, îi sunt alocate spații ample în cel mai nou Newsletter al EUniverCities, numărul din luna iulie 2019. 

UVT a fost acceptată ca membră deplină a prestigioasei rețele europene, la sfârșitul anului trecut, fiind practic o recunoaștere a implicării instituției în comunitate. Universitatea de Vest din Timișoara a devenit, astfel, și prima din Sud-Estul Europei, membră în EUniverCities. Vorbim de o rețea europeană, lansată oficial în 2012, în care orașele mijlocii și universitățile lor colaborează (în așa-numitele tandemuri) pentru a îmbunătăți cooperarea. Obiectivul rețelei este schimbul și răspândirea cunoștințelor, expertizei și experienței cu privire la cooperarea dintre oraș și universitate.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională