Banner absolvire digitala

UVT transformă „imposibilitatea momentului” în „unicitatea momentului” printr-o producție multimedia, difuzată live streaming: Ceremonia Digitală de Absolvire UVT, 18 iulie 2020

Începând de astăzi, studenții din anii terminali, cei care vor fi viitorii absolvenți UVT 2020, sunt invitați să se înscrie și să participe la pregătirea uneia dintre cele mai importante ceremonii ale vieții universitare, acum în format de producție multimedia, care va fi difuzată live streaming în 18 iulie: Ceremonia Digitală de Absolvire UVT 2020.

UVT desfășoară, cu toate resursele disponibile, transformarea rapidă în universitate online, ca formă adaptată a realizării proceselor de predare-învățare-examinare, completând, prin utilizarea mijloacelor digitale moderne, formatul clasic al activităților universitare față în față, o adaptare firească în contextul limitărilor impuse de starea de urgență și epidemia noului coronavirus.

Alături de trecerea activităților curente educaționale în online, ca și de pregătirea pentru desfășurarea admiterii în format online, UVT propune și un capitol nou pentru istoria Ceremoniei de Absolvire UVT, printr-un concept inedit – desfășurarea Ceremoniei de Absolvire 2020 într-o formă digitalizată, transmisă prin sistem live streaming, în data de 18 iulie 2020.

Împreună, în live streaming, studenți, cadre didactice, părinți, invitați, vor marca încheierea unui ciclu de studii, ca și obținerea unui nou statut – Alumnus UVT, înaintea intrării într-un nou stadiu al vieții, cu energie, optimism, speranțe și deschidere spre noi oportunități.

Iată care este profilul noului concept de Ceremonie de Absolvire la UVT și care sunt beneficiile sale:

  • Evenimentul este susținut printr-o platformă digitală special concepută pentru Ceremonia Digitală de Absolvire, unde absolvenții se pot loga cu adresele de email instituționale, la adresa web https://absolvire.uvt.ro/
  • Pentru spectaculozitatea și perfecta intrare în rolurile absolvenților, kitul Alumnus UVT este primit prin postă de către viitorii absolvenți, înainte de ceremonie;
  • De asemenea, absolvenții participă activ la structurarea conținutului multimedia al platformei digitale, transmițând foto și scurte materiale video, purtând toca și eșarfa UVT, înainte de ceremonie;
  • Participarea solemnă a conducerii UVT, a Rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, alături de prorectori, ca și a decanilor celor 11 facultăți și a invitaților speciali este parte integrantă a conținutului online a întregii ceremonii, o producție multimedia înregistrată și transmisă live pe canalul de Facebook al UVT, în 18 iulie 2020;
  • Nu în ultimul rând, este programat un mini-concert dedicat Alumnus UVT, la finalul ceremoniei, cu invitați surpriză.

Întreaga producție multimedia digitală a Ceremoniei de Absolvire 2020 va fi, cu adevărat, o mare oportunitate, aceea de a participa într-un mod neconvențional la unul dintre momentele marcante ale vieții de adult, absolvirea studiilor universitare și intrarea în comunitatea Alumnus UVT. Îi invit pe viitorii absolvenți din promoția acestui an să fie co-autori la această autentică premieră universitară, prima Ceremonie Digitală de Absolvire la Universitatea de Vest”, declară rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

În cadrul programului, transmis prin live streaming, nu vor lipsi prezentarea listei absolvenților, cuvântul șefilor de promoție, sfaturile profesorilor, dar și ale unor oameni de succes din comunitate, ca și alte clipe menite să întregească această zi specială. Ceremonia va fi transmisă în direct pe Facebook, dând posibilitatea tuturor absolvenților și prietenilor lor, celor dragi și apropiați,  să se bucure împreună, urmărind producția și participând la eveniment de oriunde s-ar afla.

Evenimentul este conceput ca o singură ceremonie, la nivelul întregii universități, unde fiecare facultate și program de studii sunt distinct remarcate, urmate la final de un concert dedicat absolvenților UVT, susținut de artiști consacrați.

Viitorii absolvenți UVT din promoția acestui an sunt invitați să testeze elementele din kitul Alumnus UVT (toca, eșarfa, tricoul și insigna, sau oricare dintre ele) și să posteze câteva selfie-uri pe rețelele de socializare, utilizând hashtag-urile speciale ale evenimentului:

 

#AbsolivreOnlineUVT #WeGoDigital #BecomeYourBest

 

Le transmitem cu drag tuturor absolvenților UVT din promoția acestui an, ca și prietenilor lor, întregii comunități universitare UVT, un îndemn direct – ”Stay safe!”, dar și o chemare de participare la prima Ceremonie Digitală de Absolvire UVT.

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email