universitatea-de-vest-uvt-2-1

Universitatea de Vest din Timișoara a organizat Conferința „Cultura și educația azi” și a premiat cele mai bune zece exemple de bune practici la clasă

Universitatea de Vest din Timişoara, prin Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, prin Colegiul Național Bănățean Timişoara, alături de Colegiul Național Pedagogic “Carmen Sylva” Timișoara și Colegiul Economic F. S. Nitti Timișoara, a organizat cea de a treia ediție a Conferinței „Cultura și educația azi”, joi, 12 noiembrie 2020. Conferința a fost cofinanțată de Consiliul Județean Timiș, prin Agenda Culturală 2020.

Conferința a reunit aproximativ 300 de participanți, care au participat la lucrările organizate online de Universitatea de Vest din Timişoara. Astfel, s-au reunit într-un spațiu comun teoreticieni, practicieni și studenți din domeniul formării cadrelor didactice, în scopul identificării unor soluții pentru îmbunătățirea, consolidarea și implementarea bunelor practici în formarea cadrelor didactice.

În deschiderea conferinței au luat cuvântul Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin NICA, Prorectorul Universității de Vest din Timișoara, Conf. univ. dr. Mădălin Octavian Bunoiu, Inspectorul școlar general al IȘJ Timiș, Prof. Marin Popescu, Directorul DPPD – UVT, Conf. univ. dr. habil. Marian D. Ilie, Directorului DRMP, Lector univ. dr. Romanița Jumanca, Președintele OSUT Adrian Breha. În partea a doua a conferinței au fost prezentate șapte comunicări în plen, având ca tematică predarea online, iar în partea a treia, în cele cinci workshopuri tematice, au fost prezentate exemple de bune practici la clasă cu secvențe filmate din timpul activităților tematice. Detalii despre conferință se pot găsi la adresa https://carieradidactica.dppd.uvt.ro/.

În ultima parte a conferinței, au fost premiate de către dna cercetător științific dr. Simona Velea cele mai bune 10 exemple de bune practici la clasă, activități care în prealabil au fost evaluate și clasificate de specialiști ai Unității de Cercetare în Educație a Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Au fost acordate premiile și au fost felicitați câștigătorii, moment în care Inspectorul școlar general al IȘJ Timiș, Prof. Marin Popescu a adresat invitații precise la colaborare premianților, în vederea organizării unor serii de webinarii pentru diseminarea bunelor practici în predarea online. Totodată, Directorul DPPD – UVT, Conf. univ. dr. habil. Marian D. Ilie a reiterat deschiderea UVT pentru colaborarea permanentă cu mediul preuniversitar, subliniind că aceste demersuri de colaborare între UVT și învățământul preuniversitar sunt prioritare în strategia managerială a Rectorului UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea. 

Câștigătorii competiției din acest an sunt:             

Nr. crt.   Numele aplicatului     Premiul

  1. Dehelean Ioana Monica, Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara, Premiul I
  1. Florina Grecu, COLEGIUL NAȚIONAL BĂNĂȚEAN TIMIȘOARA,  Premiul II
  1. Oros Cosmina, Colegiul Național Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara, Premiul III
  1. Stoicănescu Sorina Ramona, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 24 TIMIȘOARA,  Mențiune
  1. Răduca Giurgievca, LICEUL TEORETIC „Dositei Obradovici” TIMIȘOARA,  Mențiune
  1. Costea Corina Lucia și prof. Inașel Marius, COLEGIUL NAȚIONAL „C.D. Loga” Timișoara,  Mențiune
  1. Vameșu Cristina, Școala Gimnazială din Comuna Măldărești, jud Vâlcea, Mențiune
  1. Stoica Gilda, LICEUL TEORETIC „J. L. Calderon” TIMIȘOARA,   Mențiune
  1. Eleva Tomoiaga Crina, COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “Carmen Sylva” TIMIȘOARA, Mențiune
  1. Eleva Miculescu Sara, COLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “Carmen Sylva” TIMIȘOARA, Mențiune

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email