Universitatea-de-Vest-din-Timisoara

Universitatea de Vest din Timișoara: nou parteneriat științific în Franța Profesorul universitar Vasile Popovici este invitatul Centrului de Cercetare în Artă și Lingvistică din cadrul Școlii de Studii avansate în Științe sociale din Paris

Avem bucuria să vă anunțăm un eveniment cultural parizian în care principalul protagonist este profesorul universitar Vasile Popovici, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Profesorul Popovici este în această perioadă (octombrie și noiembrie 2019) invitat al Centrului de Cercetare în Artă și Lingvistică din cadrul Școlii de Studii avansate în Științe sociale din Paris (https://www.ehess.fr/fr/personne/vasile-popovici), unde urmează să susțină prelegeri publice și se va implica în dezvoltarea de cercetări de specialitate.

Invitarea prestigiosului profesor timișorean a fost adresată din partea Centrului de cercetări pariziene de către profesorul Jean-Marie Schaeffer, reputat cercetător în estetica filozofică și teoria artei, a cărui lucrări abordează atât analiza filozofică din domeniul esteticii și artelor, cât și studiul unor tematici specifice legate de domeniul artelor: imagine fotografică, ficțiune, narațiune, genuri literare. Cercetările profesorului Schaeffer sunt inspirate de instrumentele metodologice de analiză structurală și filosofie analitică și se bazează pe realizările filosofiei „naturaliste” ale minții, științelor cognitive și lucrărilor antropologice.

Profesorul universitar Vasile Popovici este doctor în litere la Facultatea de Litere a Universității de Vest din Timișoara din România, unde a predat din 1992. Din 1998 până în 2016 a fost consul general al României la Marsilia, consilier la Ambasada României la Paris, după care a preluat rolul diplomatic de ambasador al României la Rabat, iar mai apoi pe cel de ambasador al României la Lisabona. Din 1989 până în 1992 a fost cercetător la Academia Română. Este autor al mai multor cărți și articole despre literatura franceză și română.

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email