piata-maria-revolutie-724x336-724x336

Timișoara, trei decenii de libertate – Programul anual 2019, calendarul dedicat de Universitatea de Vest din Timișoara aniversării a 30 de ani de la Revoluția de la Timișoara din 1989 –

Anul acesta, în decembrie, se împlinesc 30 de ani de la revoluția anticomunistă și anticeaușistă ce a izbucnit la Timișoara în 16 decembrie 1989, de unde s-a extins în toate marile orașe ale țării.

La inițiativa și în coordonarea generală a domnului prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul Universității de Vest, instituția noastră a elaborat un program complex de proiecte ce se vor derula pe durata întregului an aniversar sub genericul Timișoara, trei decenii de libertate. Unele proiecte se vor prelungi dincolo de orizontul aniversar, urmărind să exercite o influență durabilă asupra  procesului de învățământ și de cercetare academică.

Manifestările aniversare vor fi orientate pe următoarele cinci direcții:

  • Crearea unui curs transversal despre Revoluția de la Timișoara din 1989, proiect ce reprezintă o premieră în România. Instituțional, cursul se adresează tuturor studenților din UVT, pentru care el înseamnă materie de studiu, examen, credite. În același timp însă, el are un caracter deschis pentru toți studenții din întregul mediu universitar timișorean, pentru liceeni și pentru publicul larg. Cursul plasează evenimentele din decembrie 89 în contextul lor european și național, le prezintă în logica lor intrinsecă și analizează principalele manipulări legate de revoluție. Deși căderea regimului comunist în România reprezintă un moment istoric de dată relativ recentă, cunoașterea regimului trecut se estompează până la uitarea completă. Obiectivul principal al cursului este să informeze asupra celor mai importante evenimente ce au avut loc la Timișoara, în perioada decembrie 1989-1990. În subsidiar, el oferă un cadru de dezbatere pentru aspectele controversate ale Revoluției din 1989 de la Timișoara. Vor fi evocate figuri importante ale mișcării, eroi, participanți cu merite deosebite, disidenți, dar și personalitățile cu putere de decizie din cadrul sistemului comunist totalitar implicate în încercarea de reprimare a mișcării revoluționare. Vor fi invitați participanți care au jucat un rol major în cursul revoluției, oameni de cultură, analiști politici, ziariști. Titular curs : Lect. dr. Lucian-Vasile Szabo.
  • Crearea în cadrul UVT a unui Institut de istorie politică și studii biografice, arondat Școlii doctorale de Științe umaniste. Institutul va reuni un centru de istorie politică, un centru de studii biografice și un centru de cercetare a Revoluției din 1989. Principalul scop al Institutului este studierea trecutului politic al Banatului, în special, al zonei de vest a României și a regiunilor învecinate, în general. În cadrul Institutului, studierea Revoluției din 1989 reprezintă o direcție fundamentală de cercetare. Pornind de la rezultatele cercetărilor deja efectuate, Institutul își propune să continue cercetările privind schimbările politice din 1989, în special în probleme controversate sau mai puțin cunoscute.
  • Organizarea unui serii de conferințe și dezbateri publice lunare despre revoluția din Timișoara, din aprilie până în decembrie 2019. Conferințele vor aduce în fața publicului personalități implicate în cursul protestelor precum și personalități academice din UVT, din țară și străinătate. Evocările vor fi însoțite de analize istorice și politologice de factură academică. Între invitați figurează figuri proeminente din decembrie 1989 : Ioan Savu, László Tőkés, Traian Orban, Viorel Oancea, Petrișor Morar; oameni politici : Klaus Werner Johannis și Joachim Gauck; analiști politici : Vladimir Tismăneanu (SUA), Adam Michnik (Polonia), Mihaela Miroiu, Marius Stan (România) ; ziariști și scriitori : Emil Hurezeanu, Neculai Constantin Munteanu, Grigore Cartianu; foști diplomați : Mirko Atanațkovici, fost consul al Iugoslaviei la Timișoara în timpul Revoluției; cadre didactice ale UVT. Responsabil: Prof. univ. dr. habil. Vasile Popovici.
  • Elaborarea, în parteneriat cu Fundația Națională a Revoluției din Decembrie 1989 Timișoara, a unui volum despre Timișoara în Revoluție, redactat de un colectiv de cadre didactice ale UVT, sub coordonarea Prof. univ. dr. Marcel Tolcea.
  • Scenă Operei Naționale din Timișoara va găzdui, în data de 15 decembrie, premiera absolută a operei contemporane ,,România: Revolution 1989″, libretist și compozitor Aaron Garber. Compozitorul american este singurul compozitor care aduce la lumina rampei o opera contemporană dedicată Revoluției. Producția artistică este asigurată integral de către studenții și profesorii Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara , demers susținut de Clubul Rotary Opera.
  • Pe baza unor parteneriate semnate între UVT și Memorialul Revoluției, respectiv UVT și IICMER, programul va include vizitarea Memorialului Revoluției Timișoara și a expoziției organizate de IICMER la Timișoara. Memorialul Revoluției tinde să devină un punct turistic important al orașului, dar numai pentru străinii ce vizitează orașul, nu și pentru locuitorii lui. Din acest motiv, includerea Memorialului în proiectul aniversar al UVR are un rol formativ important pentru studenții UVT. Demersul expozițional mobil Comunismul în România a fost inaugurat în noiembrie 2016, fiind prin dimensiuni și amploare primul de acest fel în România. Expoziția, găzduită în perioada decembrie 2018 – decembrie 2019 la Bastionul Maria Theresia, însumează peste 100 de panouri unitare din punct de vedere grafic și complementare din punct de vedere al conținutului, propunând un minim consens referitor la ceea ce nu trebuie să uităm din perioada comunistă. Responsabili: Lect. dr. Lucian-Vasile Szabo, Mihai Panu, Emanuel Copilaș.

Pentru alte detalii cu privire la acest program anual:

Prof.univ.dr.Vasile Popovici

vasile.popovici@e-uvt.ro

 

 

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email