alexandrutomescu

Reputatul violonist român Alexandru Tomescu răspunde propunerii avansate de Universitatea de Vest din Timișoara, devenind cadru didactic asociat al Facultății de Muzică și Teatru

Începând cu anul universitar 2020 – 2021, violonistul Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrei Naționale Radio din București, se alătură sistemului educațional românesc, devenind cadru didactic asociat al Universității de Vest din Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru. 

Ca o expresie a preocupării conducerii Universității de Vest și a Facultăților din cadrul acesteia pentru cooptarea la nivelul corpului profesoral a unor personalități de talie internațională, cum este cazul maestrului Alexandru Tomescu, viitoarea colaborare dintre cei doi parteneri marchează un efort important în această direcție, într-o strategie pe termen lung de consolidare și creștere a calității actului educațional, având ca scop pregătirea tinerilor care își doresc să urmeze o carieră de succes.

UVT este recunoscută la nivel regional și național ca cea mai dinamică universitate din țară. Reușim, astfel, să urcăm pe podiumul celor mai importante clasamente ale  educației superioare românești. Ambiția noastră permanentă este de a promova meritocrația și valorile creatoare, talentele și inteligențele șlefuite prin programe de educație avansată și prin linii de cercetare interdisciplinare. În acest spirit universitar, suntem deosebit de bucuroși pentru binevenita intrare a maestrului Alexandru Tomescu în comunitatea noastră academică, un artist și un mentor semnificativ al scenei muzicale naționale și internaționale. Sunt convins că, prin grija masterului Alexandru Tomescu, talentele multor studenți se vor împlini, ca etapă esențială a drumului lor profesional către viitoarele cariere creatoare. Îi mulțumim maestrului Alexandru Tomescu pentru că a acceptat propunerea UVT, accea de a-și îndrepta mentoratul artistic spre studenții de aici”, declară rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea.

În urma examenelor de admitere care vor avea loc în lunile iulie și septembrie, șase tineri violoniști vor avea posibilitatea de studia cu renumitul violonist Alexandru Tomescu, atât în cadrul programului de licență, cât și de masterat. Conceptul propus studenților de către acesta este – Performanță pe scenă și în afara ei, într-o abordare neconvențională, care urmărește studiul specializat al viorii la un nivel foarte înalt și integrarea noilor tehnologii în procesul educațional, drept răspuns la cerințele tot mai competitive ale pieței muncii existente în domeniul cultural.

Colaborarea dintre Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara și violonistul Alexandru Tomescu are în vedere și dezvoltarea unor proiecte noi, care să atragă un număr cât mai mare de studenți valoroși și care să constituie un suport educațional solid și continuu.

Alexandru Tomescu declară: „Mă bucur din toată inima să mă alătur bunului meu prieten, violistul Ladislau Cristian Andriș – Cadru didactic asociat la clasa de violă, precum și întregului corp profesoral al Universității de Vest Timișoara, Facultatea de Muzică și Teatru, pentru a mă dedica formării viitoarei generații de muzicieni români. De mulți ani mă gândeam la acest pas, atât de important în viața unui artist; iată că a venit în sfârșit momentul potrivit. Am multe lucruri de transmis tinerilor violoniști. Acum, în cadrul Facultății, vom avea ocazia de a construi împreună ceva durabil și, sunt sigur, spectaculos. Concertele mele, în calitate de solist concertist al Orchestrei Naționale Radio, vor merge mai departe, fără niciun impediment. Voi folosi experiența mea de solist și deschiderea pe care am găsit-o la Radio pentru a-i promova pe marile scene de concert pe acești tineri minunați”.

Propunerea Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara care i-a fost adresată maestrului Alexandru Tomescu vine după colaborarea extraordinară pe care violonistul o are cu violistul Ladislau Cristian Andriș, ambii fiind directori artistici ai Romanian Chamber Orchestra și mentori la Academia de Muzică și Arte frumoase „George Enescu” din Mihăileni.

Prof. Univ. Dr. Violeta-Simona Zonte – Decan al Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara, declară: „Dacă Timișoara este orașul premierelor, avem certitudinea că, prezenta maestrului Alexandru Tomescu, «în premieră» aici, va atrage după sine prezența și altor muzicieni de valoare, conturându-se astfel o inedită și remarcabilă «simfonie timișoreană». Și, în plus, poate că menirea «orașului luminilor» este să reverse el însuși lumina și să contureze un destin muzical de excepție. Universitatea de Vest din Timișoara este o Universitate comprehensivă, care promovează o autentică cultură a valorilor. Prezența maestrului Alexandru Tomescu în cadrul comunității academice a Facultății de Muzica și Teatru, așază Timișoara pe harta marilor centre muzicale ale lumii”.

 

Alexandru Tomescu – Violonist – Solist Concertist al Orchestrelor Naționale Radio România

Cariera muzicală fructuoasă a lui Alexandru Tomescu se construiește de la debutul său, în 1985, susținând concerte de succes în întreaga lume, în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York, Metropolitan Arts Centre – Tokio, sau pe scena Cadogan Hall împreună cu Royal Philharmonic Orchestra, sub bagheta unor maeștri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach. Angajamentul pe care violonistul şi l-a asumat în 2007, momentul în care a primit vioara Stradivarius Elder-Voicu, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument. După o serie aproape neîntreruptă de concerte desfășurate în România și în lume, numele violonistului și al viorii sale au devenit sinonime perfecte.

Alexandru Tomescu consideră că neconvenționalul, ca îmbinare între profesionalism şi inovație este cheia pentru a ajunge la publicul larg, drept pentru care a devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe vioara Stradivarius într-o stație de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraționale a domeniului forestier. Totodată violonistul se implică în acțiuni sociale și de interes public, iar cel mai important proiect pe care îl derulează de cinci ani, este seria de activități culturale și educaționale existente la Academia de Muzică și Arte frumoase „George Enescu” de la Mihăileni/jud. Botoșani. Aici au loc an de an o serie de Masterclass-uri pentru tinerii muzicieni care trăiesc și studiază în țară și străinătate, dar și pentru tinerii din zona Mihăileni/Botoșani, Suceava, Iași, Piatra-Neamț.

Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în fața publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Este ambasador al campaniei Radio România Muzical – „Ascultă 5 minute de muzică clasică” și este solist concertist permanent de elită al Orchestrei Naționale Radio București, ansamblu alături de care a susținut zeci de concerte în țară și în străinătate. În urma concursului organizat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Filarmonica „George Enescu”, Alexandru a câștigat din nou în luna noiembrie a anului 2018, dreptul de a cânta pe Vioara Stradivarius Elder-Voicu, Obiect de Patrimoniu Național, Categoria Tezaur până în 2023.

Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara

Misiunea Facultății de Muzică si Teatru este deopotrivă una culturală, științifică şi formativă.

Prin cadre didactice cu înaltă calificare şi prin oferta curriculară atractivă, aceasta formează specialiști atât în domeniile interpretării muzicale şi teatrale, cât şi în domeniul cercetării şi didacticii.

Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara oferă patru specializări la ciclul de licență:

  • INTERPRETARE MUZICALĂ – INSTRUMENTE,
  • INTERPRETARE MUZICALĂ – CANTO,
  • MUZICĂ şi ARTELE SPECTACOLULUI (ACTORIE),
  • ARTELE SPECTACOLULUI (ACTORIE – LIMBA GERMANĂ),

De asemenea, Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara oferă și două specializări în cadrul studiilor universitare de masterat:

  • STILISTICA INTERPRETĂRII MUZICALE – Instrumente/Muzică de cameră/Canto/Dirijat cor, și
  • ARTELE SPECTACOLULUI DE TEATRU – Modul I Arta actorului de teatru /Modul II Arta actorului pentru teatru muzical

 

 

 

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email