Triunghi Ripensia-3

Invitație eveniment parteneriat UVT – Federația Română de Fotbal și FC Ripensia Timișoara

Stimați parteneri,

Universitatea de Vest din Timișoara, una dintre cele mai prestigioase, motivate și dinamice instituții de profil din România, se mândrește și cultivă ample colaborări naționale și internaționale în domenii diverse, de la cercetare fundamentală la inițiative antreprenoriale, de la asigurarea bazei pentru pregătirea sportivilor de performanță pentru o carieră de succes, la susținerea unor echipe și cultivarea performanței sportive la cel mai înalt nivel.

În spiritul aprecierii performanțelor și valorilor pe care le cultivă echipele sportive de performanță din regiune, care excelează prin dinamică, seriozitate și implicare, Universitatea de Vest din Timișoara consideră că una dintre misiunile oricărei instituții responsabile de formarea și conturarea următoarelor generații este de a promova aceste calități. Astfel, susținem și prețuim modele de urmat pentru copii și tineri, pentru întreaga societate românească. Aceste elemente de prestigiu profesional, de verticalitate și muncă asiduă trebuie să devină un element de referință pentru cultivarea implicării tuturor actorilor relevanți în promovarea sportului de masă.

Ca urmare a acestor valori comune și principii împărtășite în scopul dezvoltării interesului pentru sport din partea societății românești, Universitatea de Vest din Timișoara are onoarea de a vă invita la parafarea a două astfel de colaborări, cu Federația Română de Fotbal și cu FC Ripensia Timișoara. Evenimentul dedicat acestor parteneriate se va desfășura joi, 18 octombrie, în sala A01, de la ora 10:00, la sediul UVT, în prezența oficialilor Universității, FRF și FC Ripensia.

Vă mulțumim anticipat pentru prezență și vă asigurăm de aleasa noastră considerație.

Rectorul Universității de Vest din Timișoara

Prof. univ. dr. Marilen Gabriel PIRTEA

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email