EHRMC_2020doi

Echipa Facultății de Drept, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, s-a calificat în runda finală a concursului European Human Rights Moot Court Competition

În perioada 28 februarie – 2 martie 2020, s-a desfășurat la Vilnius (Lituania) una dintre cele trei runde regionale ale European Human Rights Moot Court Competition, prestigios concurs științific studențesc, axat pe legislația internațională a drepturilor omului, organizat de către European Law Students’ Association (ELSA).

 

În etapa regională de la Vilnius, care a avut loc la Curtea Supremă a Lituaniei, au concurat 19 echipe, printre care și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, clasându-se între primele șase echipe.

 

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea declară despre aceast rezultat prestigios: „Participarea internațională a echipei studențești pregătite în cadrul Facultății de Drept din UVT, în cadrul unui circuit competițional foarte bine cotat în lume, în sfera științelor juridice, este o componentă a pregătirii și practicii studenților ce se formează în științele juridice la UVT, devenind tot mai importantă, în ultimii ani. Le doresc mult succes studenților UVT în finala competiției, sperăm să îi vedem pe podiumul competiției, peste o lună, la Strasbourg.

 

Competiția a constat într-o simulare a procedurilor în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând dreptul la viață, interdicția torturii și a tratamentelor inumane și degradante, precum și relația dintre Convenția Europeană a Drepturilor Omului și dreptul internațional umanitar.

 

 

Echipa Facultății de Drept din Timișoara, compusă din studenții Adela Ioana Frunză (anul III), Alexandra Sofran (anul IV) și Mihai Șevciuc (anul II), s-a clasat în primele șase echipe, calificându-se în runda finală a competiției, care se va desfășura la Strasbourg, la sediul Curții Europene a Drepturilor Omului, în perioada 5-9 aprilie 2020.

 

Pregătirea echipei Facultății de Drept din Timișoara a fost coordonată de d-na lect.univ.dr. Sorina Doroga și d-na conf.univ.dr. Raluca Bercea.

 

 

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email