Picture1

Două picturi murale de mari dimensiuni înfrumusețează exteriorul a două școli din Timișoara, realizate în cadrul proiectului CoSpIRom, coordonat de către UVT

Începând cu data de 16 octombrie 2020, două picturi murale de mari dimensiuni, totalizând aproximativ 500 de metri pătrați, înfrumusețează clădirile a două școli din Timișoara: Școala Gimnazială nr. 1 (situată pe str. Comănești nr. 3, în Zona Traian) și Liceul Teoretic „Grigore Moisil” (situat pe str. Ghirlandei nr. 4, în Piața Bălcescu). 

Cele două lucrări artistice au fost realizate de către artiștii Corina Nani și Flaviu Rouă (S.C. X-Tec S.R.L.),  comandate de către Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul proiectului „Common Spaces for Integration of Roma – CoSpIRom”, finanțat de către Comisia Europeană.  Proiectul este implementat în parteneriat greco-româno-italian și promovează toleranța și coeziunea socială, prin dezvoltarea de cadre pozitive de interacțiune între persoanele de etnie romă și ceilalți locuitori ai comunității. Motto-ul proiectului este „Diferiți, dar împreună!”, conceptul de bază al acestuia fiind acela de „spațiu comun”, co-creat de către cetățenii unei comunități, pe baza contactelor și a experiențelor directe și personale, care generează ocazii de cunoaștere și înțelegere reciprocă, în vederea unei conviețuiri armonioase. Astfel, mesajul evocat de către cele două picturi murale se referă la necesitatea depășirii, în interacțiunea cu semenii noștri, a limitelor prescrise de stereotipuri și tipare culturale și conștientizarea puterii fiecăruia dintre noi de a proiecta un spațiu simbolic, al armoniei și coeziunii sociale, în care punem accentul pe lucrurile care ne aduc împreună și ne fac să ne simțim parte a comunității.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, consideră important mesajul transmis prin cele două creații artistice vizuale ce colorează acum spațiile din Timișoara: „Suntem mulțumiți de rezultatul artistic obținut prin acest proiect, realizat în parteneriat greco-româno-italian, care în România este coordonat de către UVT. Locațiile alese sunt deosebit de ofertante pentru cele două picturi murale de mari dimensiuni, exterioarele celor două școli fiind spații generoase, aflate permanent în proximitatea elevilor, cei care se află în diverse etape de formare a percepțiilor despre spațiul public, binele comun și participarea la viața comunitară”.

Inaugurarea celor două creații artistice va avea loc în luna noiembrie a acestui an, ocazie cu care va fi organizat un eveniment special în cadrul proiectului. Pe această cale, Universitatea de Vest din Timișoara dorește să le mulțumească pentru excelenta colaborare tuturor actorilor implicați în această activitate: artiștilor Corina Nani și Flaviu Rouă, domnului dr.ing. Sergio Morariu, conducerii și colectivelor Școlii Gimnaziale nr. 1 și Liceului Teoretic „Grigore Moisil”, firmei S.C. X-Tec S.R.L., Inspectoratului Școlar Județean Timiș și Primăriei Municipiului Timișoara. Coordonarea locală a fost realizată de către Conf. univ. Theofild Lazăr, Facultatea de Sociologie și Psihologie din UVT, Coordonator Local România – proiect CoSpIRom.

Proiect finanțat prin programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie 2014-2020, al Uniunii Europene.

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email