cuniv

Consorțiul „Universitaria” se află pe 5 din cele 9 poziții ocupate de universitățile românești, în clasificarea Times Higher Education Emerging Economies 2020

Cele cinci universități componente ale Consorțiului „Universitaria” s-au calificat, și de această dată, în rezultatele rankingului Times Higher Education Emerging Economies 2020, anunțate în 18 februarie, un clasament care reunește 533 de universități din 47 de țări aparținând ariei economiilor emergente.

Universitatea Babeș-Bolyai se află în segmentul 201-250 de clasificare, urmată de ASE București, care se află în segmentul 251-300, care sunt urmate, la egalitate, pe segmentul 401-500, de celelalte trei membre ale Consorțiului „Universitaria”,  respectiv Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara.

Universitățile componente ale Consorțiului „Universitaria” s-au calificat în clasificarea THE Emerging Economies 2020, alături de alte 4 universități românești incluse în ranking, confirmând rolul de lider credibil al mediului academic românesc, pe care îl joacă această alianță universitară.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, cel care exercită în această perioadă mandatul de președinte al Consorțiului „Universitaria”, confirmă că noile rezultate de clasificare universitară impun o responsabilitate suplimentară Consorțiului „Universitaria”, subliniind importanța agendei de dezbateri și priorități academice pe care prima alianță universitară a țării o propune pentru viitor: „Rankingul THE Emerging Economies 2020 confirmă că rolul internațional al Consorțiului „Universitaria” este strategic, cinci din nouă universități românești prezente în acest clasament fiind din alianța noastră. Dacă România vrea să-și potențeze semnificativ profilul internațional al educației și cercetării academice, prima și cea mai importantă cale este aceea de a impulsiona, prin resurse semnificative și politici publice naționale, dezvoltarea programelor de cercetare și de internaționalizare din cele cinci universități ale consorțiului nostru, pentru că, prin programele de studiu și cercetare pe care le avansăm, România este prezentă pe scena academică internațională. Cele cinci universități membre ale Consorțiului „Universitaria” sunt, practic, campioanele competiției internaționale universitare ce reprezintă România, într-un demers important de vizibilizare internațională și diplomație academică”, declară rectorul Universității de Vest din Timișoara, președinte în exercițiu al Consorțiului „Universitaria”.

Universităţile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanţă, grupaţi pe: activitatea de predare (30%); activitatea de cercetare (30%); impactul rezultatelor cercetării (20%); activitatea internaţională (10%); transferul de cunoştinţe către mediul socioeconomic (10%).

Clasamentul integral al Times Higher Education Emerging Economies 2020 se regăsește la adresa web:

https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/2020/emerging-economies-university-rankings#!/page/0/length/25/sort_by/rank/sort_order/asc/cols/stats

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email