the99

Confirmare internațională pentru Universitatea de Vest din Timișoara, aflată în grupul universităților românești de avangardă

Potrivit rezultatelor clasificării Times Higher Education Emerging Economies 2020, anunțate în 18 februarie, UVT se plasează din nou în cadrul ierarhiei internaționale calculate prin acest prestigios clasament universitar, aparținând ariei economiilor emergente, care reunește 533 de universități din 47 de țări.

UVT este alături de celelalte 8 universități din România care se regăsesc în clasificare, o performanță ce reconfirmă postura foarte bună pe care o ocupă în circuitul internațional universitar, în grupul universităților românești de avangardă.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea, remarcă noile rezultate de clasificare universitară, care reflectă, o dată în plus, strategia pe care UVT a adoptat-o de mai mulți ani, aceea de a deveni un centru al cercetării și educației superioare de referință la nivel regional internațional, depășind strict ierarhia națională: „Rankingul THE Emerging Economies 2020 indică faptul că reușim să avansăm în direcția strategică pe care ne-am propus-o, de a va valoare și a obține recunoaștere internațională pentru programele și brandul UVT în regiunea est-europeană și, de aici mai departe, în planul competiției globale. Sunt bucuros însă, și în calitate de președinte în exercițiu al Consorțiului „Universitaria”,  pentru că Universitatea de Vest din Timișoara contribuie tot mai mult, de la un an la altul, la obținerea de către alianța universităților din Consorțiu a acestui rezultat de clasificare meritoriu”.

Universităţile din clasament au fost clasificate după 13 indicatori de performanţă, grupaţi pe: activitatea de predare (30%); activitatea de cercetare (30%); impactul rezultatelor cercetării (20%); activitatea internaţională (10%); transferul de cunoştinţe către mediul socioeconomic (10%).

Clasamentul integral al Times Higher Education Emerging Economies 2020 se regăsește la adresa web:

https://www.timeshighereducation.com/world-university-rankings/2020/emerging-economies-university-rankings#!/page/0/length/25/sort_by/rank/sort_order/asc/cols/stats

 

Distribuie acest articol

Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email