Day: September 19, 2019

Universitatea de Vest din Timișoara organizează ediţia a XVII-a a Cursului Naţional de Perfecţionare în Fizică Medicală

Colegiul Fizicienilor Medicali din România, în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Fizică, organizează, în perioada 20-21 septembrie 2019, ediţia a XVII-a a Cursului Naţional de Perfecţionare în Fizică Medicală. Colegiul Fizicienilor Medicali din Romania (CFMR) este organizația profesională natională de fizică medicală din Romania, recunoscută la nivel internațional de Organizația …

Universitatea de Vest din Timișoara organizează ediţia a XVII-a a Cursului Naţional de Perfecţionare în Fizică Medicală Read More »

PROGRAMUL Evenimentului „Noaptea cercetătorilor”, un experiment științific dedicat magnetismului la Universitatea de Vest din Timișoara

Noaptea cercetătorilor este un eveniment anual, ce se organizează în aceeași zi, anul acesta vineri 27 septembrie, în peste 350 de orașe europene, pentru a sărbători cunoașterea, descoperirile și beneficiile cercetării. Evenimentele sunt organizate cu finanțarea Uniunii Europene, prin programul Orizont2020, de către un consorțiu al celor mai prestigioase universități românești și institute de cercetare, …

PROGRAMUL Evenimentului „Noaptea cercetătorilor”, un experiment științific dedicat magnetismului la Universitatea de Vest din Timișoara Read More »