Revista presei

5 noiembrie 2018

Simona Halep vine la Timișoara. Ce distincție va primi numărul 1 WTA din partea Universității de Vest

Cea mai bună jucătoare de tenis din lume e așteptată in Capitala Banatului la finele lunii. Simona Halep va primi din partea Universității de Vest din Timișoara titlul de Doctor Honoris Causa ”Beneficiorum Publicorum” pentru excelența demonstrată in domeniul in care activează. 

Simona Halep (27 de ani) se alătură unei liste pe care se mai află actorii Florin Piersic, Maia Morgenstern, Marcel Iureș, cât și Dumitru Dorin Prunariu, personalități care au primit acest titlul din partea UVT, instituție de invățământ care se implică tot mai mult și in sport.

UVT oferă 90.000 lei sub formă de burse celor mai buni doctoranzi

Universitatea de Vest din Timișoara alocă anul acesta suma de 90.000 de lei sub formă de burse către 30 dintre doctoranzii universității. Au participat la competiție peste 120 de cercetători din diferite domenii de studii doctorale (matematică, fizică, informatică, chimie, sociologie, psihologie, economie, filologie, muzică, teatru etc).

5 noiembrie, ”Bullyin-ul – un pericol real!”, Universitatea de Vest A01

Academia Mămicilor din Timișoara în parteneriat cu Departamentul de Asistență Socială (UVT) și Asociația Inițiativă în Educație, organizează conferința „Bullyin-ul – un pericol real!”, susţinută de dna psih. Laura Jacan, în data de 5 noiembrie 2018, de la ora 18:00 la 20.00, la Universitatea de Vest din Timișoara, amfiteatrul A01.

Universitatea din Craiova a premiat cercetătorii cu cele mai bune rezultate în 2017

Universitatea din Craiova a premiat, la Gala cercetării ştiinţifice, cele mai bune rezultate obţinute în acest domeniu de cadrele didactice şi cercetătorii săi în anul 2017.

Rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spânu, a afirmat că 2017 a fost un an decisiv pentru obiectivul instituţional al universităţii, acela de a-şi asuma complexitatea structurii sale, pe de o parte, şi de a crea cât mai multe şi mai solide legături cu mediul socio-economic, pe de altă parte.

Au fost publicate modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat

Modelele de subiecte pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au fost postate pe site-ul subiecte.edu.ro.

Reprezentanţii MEN au precizat că elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a vor susţine examenele de finalizare a ciclurilor de învăţământ gimnazial (Evaluare Naţională) şi liceal (Bacalaureat) după acelaşi format de subiecte ca în anul şcolar anterior. Decizia a fost luată de ministrul interimar al Educaţiei Naţionale, Rovana Plumb, după consultările avute vineri cu reprezentanţii profesorilor, părinţilor şi elevilor.

Perioada de înscriere a proiectelor pentru Gala EduManager.ro a fost prelungită până pe 9 noiembrie

Portalul Edumanager.ro, împreună cu Oameni și Companii, organizează în această toamnă o nouă ediție, cea de-a VI-a, a Galei Edumanager.ro. Evenimentul va avea loc pe 21 noiembrie, la București.

Acest eveniment, care a căpătat notorietate de-a lungul anilor, evidențiază eforturile care se fac pentru dezvoltarea sistemului educaţional din România şi pune în lumină proiectele importante derulate în acest an de instituţiile de învăţământ universitar şi preuniversitar.

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii se întorc la cursuri

Elevii din învăţământul primar şi preşcolarii se întorc luni la cursuri, după o săptămână de vacanţă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale. Structura anului şcolar cuprinde semestrul I: 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019 şi semestrul al II-lea: 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională