Revista presei

4 decembrie 2018

Ligia Deca: Am ajuns la un consens privind priorităţile Educaţiei; va fi imposibil de ignorat de oricine vine într-o zonă de decizie

Consilierul de stat Ligia Deca a declarat că preşedintele Klaus Iohannis se va consulta în următoarele trei luni cu partidele politice pe marginea proiectului “România Educată”, care urmează să fie lansat miercuri, subliniind că s-a ajuns la un consens cu privire la priorităţile Educaţiei în următorii 12 ani, iar acest lucru va fi imposibil de ignorat de oricine vine într-o zonă de decizie în România.

Asociațiile de elevi își dau mâna în beneficiul elevilor pe care îi reprezintă: Declarația de la Baia Mare

La finalul săptămânii trecute, Baia Mare, actuala capitală a tineretului din România, a găzduit prima conferință națională a asociațiilor de elevi. Desfășurându-se sub titlul „Reprezentarea elevilor – trecut, prezent și perspective de viitor”, întâlnirea a fost organizată de către Asociația Elevilor din Maramureș (AEM), cu sprijinul Consiliului Județean Maramureş.

Asociaţiile elevilor denunţă acordul sindicatelor cu guvernul pentru adoptarea unui nou pachet legislativ în învăţământ

Organizaţiile elevilor dezavuează acordul bilateral între guvern şi sindicate din învăţământ pentru adoptarea unor noi legi ale Educaţiei, solicită statut de parteneri în procesul consultărilor cu privire la sistemul educaţional şi regândirea viziunii asupra unei viitoare reforme, se arată într-un comunicat de presă trimis de Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC).

Universitatea Dunărea de Jos a fost decorată cu Ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a fost decorată cu Ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naţionale a României, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al instituţiei de învăţământ superior.

Lege pentru educatie sexuala in scoli - cel putin o data pe semestru

Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a fost decorată cu Ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de Cavaler, de preşedintele Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naţionale a României, se arată într-o informare transmisă de biroul de presă al instituţiei de învăţământ superior.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională