Revista presei

31 octombrie 2018

1 noiembrie, expoziție Cristian Sida și foștii săi studenți, Galeria Helios

Joi, 1 noiembrie, de la ora 18.00,  Galeria HELIOS a Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara vernisează expoziția 20.

Artistul vizual Cristian Sida expune alături de foștii săi studenți, ajunși și ei, azi, artiști bine apreciați: Georgiana Iancu,  Edith Torony, Patricia Ferenț, Nicolae Velciov, Ligia Gaja-Minda, Andrei Dinică. Expoziția face referire la cei douăzeci de ani de activitate didactică la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest parcurși de Sida.

Un elev din Timisoara in finala Campionatului European de Securitate Cibernetica

Un elev din Timișoara a reușit să ajungă până în finala Campionatului European de Securitate Cibernetică. Campionatul, la nivel național, a fost organizat de SRI.

Învățând limba japoneză, în pași de dans. Sunt cele două pasiuni ale unui elev timișorean

Elev în clasa a XII-a la Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau”, Radu Tulcan este pasionat de limba japoneză și e un talentat dansator.

A luat primele lecții de dans pe când avea șapte ani, iar acum exersează zilnic patru sau chiar cinci ore.

UAIC vrea să îmbutelieze apa minerală din izvoarele de la Grădina Botanică

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a încheiat un parteneriat cu Societatea Naţională a Apelor Minerale pentru valorificarea izvorului de apă minerală din Copou. Acest acord presupune demararea procedurilor de punere în funcţiune şi valorificare a apei minerale care a fost identificată la nivelul sursei Izvor 3 – zăcământ Iaşi-Copou, aflată pe terenurile Grădinei Botanice „Anastasie Fătu“.

Eveniment de excepție la Alba Iulia: Conferința de e-Learning CNIV 2018 dedicată Centenarului Marii Uniri

În perioada 26-27 octombrie 2018, s-a desfășurat la Universitatea “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în parteneriat cu Universitatea din București, cea de-a XVI-a Conferință Națională de Învățământ Virtual(CNIV) dedicată Centenarului Marii Uniridin anul 1918. Vineri, 26 octombrie, începând cu ora 14:30, în Aula Magna a Universității “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc Sesiunea specială – 16 ani de CNIV “Instrumente digitale pentru profesori, studenți și elevi în învățare și formare”.

Conferință susținută de Jürgen Reichert la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava

Joi, 1 noiembrie 2018, ora 10:00, în Auditorium Joseph Schmidt, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va găzdui conferința intitulată Dimensiunea internațională a cooperării în domeniul asistenței sociale, susținută de Jürgen Reichert, Președinte al Consiliului Regiunii Schwaben (Germania) și Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Sistemul românesc de învăţământ nu ştie care sunt soluţiile pentru copiii cu tulburări de comportament – AUDIO

Copiii cu tulburări de comportament, mai mult sau mai puțin grave, care nu se pot adapta, ajung să-și deranjeze sau să-și agreseze colegii și profesorii, ajung să fie pasați de la o școală la alta, ceea ce nu face decât să le accentueze problemele, de fapt.

Ați ascultat ieri mama unui copil agresor. Astăzi o să vă facem cunoștință cu mama unui baiat de grădiniță care este victima unui copil agresiv. Astfel de probleme pot apărea încă de la grădiniță, după cum a aflat Victor Marin.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională