Revista presei

30 iunie 2020

UVT – primul loc în clasamentul Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects 2020 – domeniul Fizică

La fel ca în ultimii ani, Universitatea de Vest din Timişoara este prezentă în ediția 2020 a topului Shanghai Ranking’s Global Ranking of Academic Subjects pentru domeniul Fizică, acum ocupând prima poziţie la nivel național şi regăsindu-se în top 301-400 la nivel mondial (din 500 de universităţi din lume).

ShanghaiRanking’s Global Ranking of Academic Subjects 2020 clasifică universităţile din lume în 54 de domenii aferente pentru 5 zone tematice fundamentale: ştiinţele naturii, inginerie, ştiinţele vieţii, ştiinţe medicale şi ştiinţe sociale.

„Colectivul de cercetători și dascăli ai Facultății de Fizică din UVT merită felicitările întregii noastre comunități, dovedind, încă o dată, o excelentă poziționare a performanțelor internaționale pe care le obțin, pentru care au realizat proiecte internaționale ambițioase, de mai mulți ani.

Fizica de la Timișoara, și prin urmare UVT, se clasează foarte bine, din nou, în acest an fiind chiar pe primul loc între universitățile românești, conform bine-cunoscutului clasament universitar Shanghai, o performanță prin care UVT se înscrie în elita universităților din zona europeană”, afirmă rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Pirtea.

UVT - topul ”World University Rankings by Subject”

Cinci universităţi din România, în topul ”World University Rankings by Subject” – Universitatea Bucureşti, prima poziţie din România în domeniul Ştiinţe naturale, în timp ce Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este prima în domeniul Ştiinţe tehnice

Cinci universităţi din România apar în ultima ediţie a topului ”World University Rankings by Subject”. Universitatea Bucureşti ocupă prima poziţie la nivel naţional pentru domeniul Ştiinţe naturale, în timp ce Univestitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este prima în domeniul Ştiinţe tehnice. Mai apar în clasament Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi şi Universitatea de Medicină din Târgu Mureş.

Universitatea din Bucureşti ocupă prima poziţie pe plan naţional pentru domeniul Ştiinţe naturale. Situată pe locul 316 în domeniul Ştiinţe naturale în plan global, Universitatea din Bucureşti este urmată pe plan naţional de două universităţi membre ale Consorţiului Universitaria: Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

 

Generația 2008-2020: elevii care în 12 ani de școală au avut 18 miniștri ai Educației. Peste 74.000 de copii care au intrat în clasa I în 2008 nu au mai ajuns la Bacalaureat

Absolvenții de liceu care au susținut anul acesta examenul de Bacalaureat au început școala în septembrie 2008. Au intrat în învățământul obligatoriu în anul cu cea mai mare creștere economică, anul care a precedeat cea mai amplă criză economică recentă și au terminat școala într-un an cu o pandemie care a provocat o nouă criză economică. După 18 ani de școală, din generația 2020 unul din trei elevi (peste 74.000 în total) intrat în clasa I nu a mai ajuns la Bacalaureat, exceptându-i pe cei care au ales școlile profesionale.

Pe 14 septembrie 2008 intrau în clasa I aproximativ 230.000 de elevi, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, citat de Agerpres la acea dată.

Prima numărătoare exactă a acestei generații are loc abia în clasa a VI-a, când elevii susțin Evaluarea Națională din anul 2014, iar raportul oficial arată că 197.700 de elevi erau înscriși în anul școlar 2013-2014 în clasa a VI-a.

Deja, până la acest moment, 32.300 de elevi nu se mai regăseau în clasa a VI-a dintre cei raportați oficial că au intrat în clasa I în urmă cu 6 ani.

În clasa a VIII-a mai erau înscriși 187.018 elevi, potrivit raportului oficial de la simularea de la Evaluarea Națională din anul 2016. Încă 10 mii de elevi au dispărut în doar doi ani de zile.

În examenul propriu-zis de Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a s-au înscris 153.673 de elevi. Asta înseamnă o scădere peste 32 de mii de elevi din primăvară, când aveau loc simulările, până la examenul din iunie. Față de cohorta inițială, diferența ajunge la 76.327 de elevi.

Dintre ei, reușesc să obțină peste media 5 la Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a doar 111.598 de elevi, adică 75,1%, potrivit Ministerului Educației.

 

Noua economie. Cum se va schimba piața muncii și de ce unele companii ar putea reduce salariile

La începutul epidemiei provocate de coronavirus, țările dezvoltate (Uniunea Europeană și America de Nord) nu au luat în serios potențialul acestui virus și ca urmare, pregătirea inițială a fost redusă. De exemplu, în timp ce China bloca regiuni întregi, bursele globale înregistrau noi maxime istorice. Apoi, în martie, criza a izbucnit violent în Italia, iar apoi s-a extins rapid în întreaga Uniune Europeană. Două săptămâni mai târziu a izbucnit în Statele Unite. Însă rata de deces a fost mult mai mare decât cea raportată de China. De aici și panica declanșată pe piețele financiare. Și măsurile extrem de agresive de distanțare socială introduse de țările dezvoltate.

Panica creată, cumulată cu măsurile de închidere a economiilor, au potențialul de a schimba permanent comportamentul indivizilor și al companiilor. Prin urmare, din această criză, economia va ieși schimbată. În ceea ce privește modul de a consuma, de a călători și de a munci. 

O perioadă transportul de persoane, în special cel aerian, turismul și industria ospitalieră vor fi puternic lovite. Aceste sectoare vor rămâne blocate până ce un tratament eficient sau un vaccin împotriva acestui virus va fi disponibil și ușor accesibil.

Data fiind panică creată de coronavirus și frica de a ieși în locuri aglomerate, această criză este și cel mai mare experiment de muncă de la distanata (work from home). Companiile încearcă să găsească soluții și, ceea este foarte important, inovează pentru a-și continua activitatea în situația unei mobilități extrem de reduse a angajaților, cauzate de restricțiile impuse de autorități.

SONDAJ: Peste 80% dintre angajaţii români îşi vor petrece concediul în ţară. În lunile de restricţii, veniturile familiei au scăzut chiar şi cu 50%

Doar 4 din 10 angajaţi români au planuri de concediu pentru acest an, iar peste 80% rămân în ţară, îngrijoraţi de pandemie, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, potrivit căruia 25% au declarat că în lunile de restricţii veniturile familiei au scăzut cu până la 25%, iar 24,5% susţin că scăderile depăşesc chiar şi 50%.

”Aproape trei sferturi dintre angajaţii români nu şi-au luat anul acesta concediu de odihnă, dar 42% dintre ei plănuiesc totuşi să facă o cerere în acest sens în perioada următoare”, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs, transmite News.ro.

Îngrijoraţi mai ales că lumea s-a relaxat prea mult şi nu mai respectă regulile de igienă şi distanţare socială (42%), dar şi că vine un nou val de epidemie şi, implicit, noi restricţii care le-ar putea da peste cap planurile de vacanţă (23%), peste 80% dintre ei rămân în ţară şi au în plan să îşi petreacă zilele libere la mare sau la munte (57,4%) ori chiar acasă (24,8%).

Dintre cei care plănuiesc să plece anul acesta în vacanţă, 34,2% se aşteaptă să cheltuiască acelaşi buget planificat iniţial, înainte de izbucnirea pandemiei, iar puţin peste 16% spun că vor reduce bugetul cu până la 30% faţă de anul trecut având în vedere incertitudinile actuale.

Când vine vorba de cazare, 50% dintre respondenţii la sondajul BestJobs preferă hotelul sau pensiunea, şi doar 12% iau în calcul posibilitatea de a-şi petrece concediul într-un apartament închiriat în regim hotelier, cu rulota sau chiar cu cortul, pentru a elimina orice risc în ceea ce priveşte distanţarea socială.

 

UNIUNEA EUROPEANĂ - Redresarea încrederii în economia zonei euro s-a intensificat în iunie (CE)

Redresarea încrederii în economia zonei euro s-a intensificat în iunie, după un avans modest în mai, datorită optimismului în creştere în industrie, în retail, în rândul consumatorilor şi în servicii, sector responsabil pentru două treimi din PIB-ul eurozonei, transmite Reuters.

Potrivit datelor publicate luni de Comisia Europeană, indicele sentimentului economic (ESI) a urcat în iunie la 75,7 puncte, de la 67,5 puncte luna precedentă.

Cifra comunicată de Executivul comunitar este uşor mai redusă decât estimările analiştilor intervievaţi de Reuters, care se aşteptau la un avans de până la 80 puncte.

Indicele s-a prăbuşit în aprilie la cel mai scăzut nivel de la publicarea acestor date, în 1985, din cauza măsurilor de izolare adoptate pentru a stopa extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19).

Aşteptările privind producţia şi cererea în viitor, precum şi planurile de a face achiziţii, au reprezentat în iunie componentele cheie ale îmbunătăţirii încrederii în economia zonei euro. Toate sectoarele se aşteaptă la creşterea forţei de muncă, după pierderile din martie şi aprilie.

Cea mai mare creştere a încrederii în economie s-a înregistrat în principalele state membre ale zonei euro: Franţa, Germania, Italia, Spania şi Olanda.

Şi studiul realizat de compania de analize financiare Markit arată că economia zonei euro a crescut peste aşteptări luna aceasta, un semn bun pentru Banca Centrală Europeană, care încearcă să redreseze creşterea şi inflaţia scăzută.

Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât până la 0,1% în mai, de la 0,3% în aprilie. Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) pe termen mediu, respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională