Revista presei

2 aprilie 2019

EVENIMENT / Horia-Roman Patapievici conferenţiază la UVT despre „Geniul Europei”, luni, 8 aprilie

Horia-Roman Patapievici fost preşedinte al Institutului Cultural Român, actual preşedinte al Artmark, va susține la Universitatea de Vest din Timișoara prelegerea Geniul Europei.

Preşegerea, organizată în cadrul seriei „Conferințele UVT”, va avea loc luni, 8 aprilie, de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara. Moderator va fi profesorul universitar şi scriitorul Mircea Mihăieş. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, anunţă oficialii Universităţii de Vest din Timişoara.

Prezența lui Horia-Roman Patapievici în spațiul public românesc de după 1989 a stârnit uimire, curiozitate, admirație – și numeroase polemici. „În timp ce pentru unii scrierile acestuia au cel mai adesea aerul unor sentințe, pentru alții scrierile lui au fost și rămân repere ale gândirii democratice romanești, analize percutante și riguroase ale patologiilor comuniste și post-comuniste”, spun organizatorii conferinţei.

TM NEWS / Trotinetele electrice, la dispoziția studenților!

Început de lună cu noutate concretizată în sistemul de transport public din Timișoara. Cele 25 de trotinete electrice cumpărate de STPT se află, de la 1 aprilie, la dispoziția curioșilor. Mijloacele de transport în comun sunt destinate în special studenților timișoreni, stațiile de unde pot fi „ridicate” trotinetele aflându-se în campusul universitar.

Cele trei stații pentru trotinetele electrice se află în fața cantinei UPT, în fața Universității de Vest din Timișoara și în parcarea de la „Electro”.

Ca o trotinetă să poată fi folosită, utilizatorul trebuie să aibă instalată pe un telefon de tip smartphone aplicația TroTM, iar mai apoi să scaneze codul QR, care se găsește în partea superioară a trotinetei. După ce a fost deblocată, trotineta trebuie scoasă de la încărcat, iar mai apoi din stație. Singurul care o poate parca înapoi după ce a utilizat-o timp de maximum 30 de minute, este doar cel care a luat-o.

Cele 25 de trotinete electrice sunt produse în Craiova și au o autonomie de 30 de kilometri, iar viteza maximă de 25 km/h. Un astfel de mijloc de transport a costat 3600 de lei și au ajuns la sediul STPT la începutul lunii martie.

EDUCAȚIE / Legea care extinde învățământul obligatoriu la 15 clase a fost promulgată

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru modificarea Legii educaţiei naţionale 1/2011 prin care învățământul obligatoriu este mărit la 15 clase, incluzând grupa mică, grupa mijlocie și grupa mare din învăţământul preşcolar.
 

“Alineatele (1) şi (2) ale articolului 16 se modifică şi vor avea următorul cuprins: «Art. 16. – (1) Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030. (2) Frecventarea învăţământul obligatoriu poate înceta la forma cu frecvenţă la 18 ani». Alineatul (1) al articolului 24 se modifică şi va avea următorul cuprins: «Art. 24. – (1) Învăţământul general obligatoriu cuprinde învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii 2 ani ai învăţământului secundar superior. Învăţământul secundar superior şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în anul 2020, grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023, iar grupa mică până în anul 2030.»”, arată textul legii, potrivit Mediafax.

EDUCAȚIE / Ministerul Educaţiei propune patru tipuri de bacalaureat. Fiecare va avea propriul examen de absolvire

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică un proiect prin care diferenţiază balacaureatul în 4 tipuri de programe: ştiinţe, studii socio-umaniste, studii vocaţionale şi bacalaureatul profesional. Fiecare program va avea propriul examen de absolvire ce duce la obţinerea unei diplome.
Potrivit proiectului, lansat vineri de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, sub titlul „Educaţia ne uneşte – Viziune asupra viitorului educaţiei în România”, ciclul secundar superior începe la vârsta de 15 sau 16 ani şi are durata de 3 sau 4 ani, care se organizează în programe de studii profesionale, studii liceale vocaţionale, studii liceale de ştiinţe şi socio-umaniste, potrivit Mediafax.   Fiecare din cele patru programe de studii va avea propriul examen de absolvire, care duce la obţinerea unei diplome de bacalaureat.

ONLINE / KitchenShop a investit 150.000 de euro intr-o platformă unde pasionații de gătit pot face bani din publicarea propriilor rețete

Cu ocazia aniversarii a 10 ani de la inaugurarea primului magazin, KitchenShop a lansat website-ul gatesc.ro, o platforma online care ofera sansa de a castiga bani in schimbul publicarii retetelor culinare. Astfel, pasionatii de bucatarie pot castiga pana la 21 de lei pentru fiecare reteta, suma stransa urmand a putea fi folosita pentru achizitionarea de produse pentru gatit.

Mai precis, cei care gatesc pot castiga 10 lei pentru fiecare reteta cu minimum o fotografie a produsului final, inca 10 lei daca reteta este insotita de un video cu pasii de preparare si 1 leu pentru distribuirea pe Facebook a retetei. Fiecare reteta trimisa spre publicare va trece printr-un proces de moderare inainte de a fi aprobata si disponibila pe site.
Banii acumulati din publicarea acestor retete se transforma in puncte care pot fi folosite in magazinele KitchenShop sau pe site-ul kitchenshop.ro pentru achizitia de usensile pentru gatit. 

EVENIMENT / Atelier22TM, platforma de promovare a artiștilor timișoreni unde „întâmplările“ au un șarm aparte

Deși adesea suntem acuzați că suferim de un complex de „provincialism“, Timișoara este un oraș vibrant, energic și plin de viață. Pe plan artistic, minunatul nostru burg freamătă. Fie că e vorba de recitaluri acustice desfășurate în te miri ce beci „îngropat“ undeva-n zona Unirii sau spectacole grandioase susținute de te miri cine în locuri publice, „viața culturală“ oferă nenumărate surprize, iar locurile unde „happening“-urile sunt la ele acasă sunt cât se poate de interesante. Un astfel de loc este Atelier 22TM. „Locul există de de câțiva ani. Am terminat Facultatea de Arte și mi-am făcut un atelier de sculptură. După un timp, am început colaborarea cu alți prieteni, care neavând unde să lucreze au venit aici. E un loc mic, unde nu încap mai mult de 50 de persoane în care poți să simți un performance, poți să stai umăr la umăr cu artistul, unde am organizat mai multe expoziții și pe care îl transformăm într-un spațiu multicultural. E nevoie de așa ceva pentru că artiștii aflați la început de drum nu prea au locuri unde pot fi promovați. Multe galerii de artă sunt adresate doar celor cunoscuți, iar evenimentele dedicate celor la început de drum sunt prea puține pentru un oraș ca Timișoara. Desigur, e destul de greu să ții legătura cu toți artiștii, se știe că există orgolii mari în branșă. Dar noi venim din lumea lor și atunci când aceștia văd că se întâmplă lucruri faine vin din afară cu propuneri interesante“, spune Șerban Ionescu-Eugen, unul din inițiatorii acestui proiect care prinde tot mai multă vizibilitate în rândul comunității artistice locale.

 

CĂRȚI / „Nu există umanitate fără dragoste“ - Orhan Pamuk la Tîrgul Livre Paris 2019

Apropo de public, cîteva sute de cititori de toate vîrstele (inclusiv copii de 2-3 ani care făceau tumbe pe covorul roșu) au fost prezenți la poate cel mai important eveniment al Tîrgului, întîlnirea cu Orhan Pamuk, cu ocazia lansării romanului Femeia cu părul roșu la Editura Gallimard (cel mai mare stand al unei edituri franceze și cel mai glamour). Un Pamuk (pe care l am văzut pentru prima oară live) foarte firesc, fără prețiozități, fără fițe, un om care transmite dincolo de ceea ce spune, prin atitudine, un mare scriitor care vine dintr-o familie din Turcia pro-occidentală și cu o admirație profundă față de Europa, și care afirmă că nu mai este optimist, pentru că în urmă cu cîțiva ani în Turcia încă mai exista libertate de exprimare, acum nu mai există și fără libertatea de exprimare nu mai poate exista nici democrația. Așadar nu mai este deloc optimist, a devenit mai degrabă ironic și orecum tot ironic spune că Europa, aparent, a fost recunoscătoare Turciei pentru că i-a ținut la distanță pe migranții din Siria, iar acum, cînd democrația din Turcia are mari probleme, nu simte o fraternitate a Europei față de vecina sa (apropo de Liberté, égalité, fraternité), o îngrijorare reală.

DESCRIPTIV / Studiu: tinerii sunt pesimiști cu privire la România și optimiști pe plan personal

Tinerii din România se tem cel mai mult de corupție, apoi de sărăcie și de nedreptate socială, arată un studiu realizat de fundaţia Friedrich Ebert pe un eşantion reprezentativ cu vârste între 14 şi 29 de ani.

Potrivit studiului, tinerii români tind să fie extrem de încrezători în propriul viitor, însă mai puțin încrezători în viitorul țării.

“Această diferență de perspectivă se datorează în principal ușurinței de a emigra, aceasta fiind considerată de majoritatea respondenților o opțiune bună pentru viitor, dacă viața lor în România nu le oferă rezultatele așteptate”, se arată în studiu.

AFIȘ / Conferințele UVT

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională