Revista presei

28 mai 2019

Universitatea de Vest Timişoara este noua campioană naţională universitară!

Pe stadionul „Ştiinţa”, Universitatea de Vest Timişoara a devenit din nou, după doi ani, campioana naţională a formaţiilor studenţeşti.

S-a impus greu, cu 5-3, după executarea loviturilor de departajare, în faţa a 150 de spectatori, în faţa echipei Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

La finalul timpului regulamentar, scorul a fost egal, 1-1, golurile fiind marcate de Niţă (min. 52), pentru UVT, respectiv, David (min. 18), pentru reprezentanta unităţii de învăţământ superior din Alba Iulia.

Dor de Eminescu – un spectacol de suflet, gratis, la Universitatea de Vest Timișoara

La Universitatea de Vest Timișoara (UVT), în data de 3 iunie, de la ora 20:00, în Aula Magna, va avea loc un spectacol de suflet.  Este vorba de reprezentația Dor de Eminescu – un spectacol de tip recital dedicat marelui poet al românilor, Mihai Eminescu, stins din viață acum 130 de ani

Ion Caramitru, acompaniat de Lucas Kohl, va fi momentul central al serii.

Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative – POCU/320/6/21/121030

Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de beneficiar, împreună cu cei 3 parteneri Universitatea Constantin Brancusi din Targu Jiu – P1, Universitatea Eftimie Murgu din Resita – P2, Universitatea Stefan cel Mare din Suceava – P3, anunță lansarea proiectului Împreună universități și angajatori. Un sistem integrat de programe educaționale inovative – POCU/320/6/21/121030, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capitalul Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea calității și eficienței învățământului universitar terțiar și non-academic tehnic, în acord cu cerințele mediului socio-economic, prin implementarea unui sistem integrat de programe și oferte educaționale inovative, proceduri și instrumente de asigurarea a calității dezvoltat prin colaborare între universități și angajatori, și dedicat formării pedagogice a cadrelor didactice, și dezvoltării competențelor profesionale și socio-emoționale ale studenților și cursanților.

Daniel Funeriu conferenţiază la Timişoara despre excelență, prostie şi interese obscure în Educaţie

„Despre excelență, prostie, interese obscure și minciuni în educația românească” este tema conferinţei pe care fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, o va susţine la Timişoara.

Conferinţa susţinută de fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, va avea loc marţi, 28 mai, de la ora 17, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara. Evenimentul este parte din seria Conferințelor miniștrilor la UVT.

Departamentul de Inginerie Chimică al UBB, partener într-un proiect de cinci milioane de euro

Departamentul de Inginerie Chimică din cadrul Facultății de Chimie şi Inginerie Chimică a Universității „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca este partener în proiectul de cercetare Converge din Programul Orizont 2020. 

Acesta beneficiază de o finanțare de 5 milioane de euro din partea Comisiei Europene și îşi propune integrarea unor tehnologii inovatoare pentru conversia eficientă a biomasei şi în acelaşi timp reducerea costurilor de producție a biodiselului.

 

Inteligenţa artificială creează “portrete poetice” plecând de la un selfie şi un cuvânt

Noul proiect al celor de la Google încearcă să atragă tinerii cu filtre foto a la Instagram combinate cu un vers pe care AI-ul îl generează plecând de la un cuvânt şi încearcă să-l potrivească portretului pe care-l însoţeşte.

Rezultatul, care seamănă cu o fotografie Polaroid, are la bază o fotografie şi un cuvânt alese de utilizator. Efectul foto şi versul de sub imagine sunt generate cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Apocalipsa bibliotecilor şcolare. Topul zonelor geografice de unde dispar ​

Numărul bibliotecilor care se închid în România, în fiecare an, creşte de la an la an. Concret, conform datelor deţinute de Institutul Naţional de Statistică (INS), cu fiecare an care trece avem cu aproximativ 300 de biblioteci mai puţin. Astfel, dacă în 2014 aveam 10.845 astfel de unităţi, am ajuns ca în 2017 să mai funcţioneze numai 9594 de biblioteci. 

În această statistică sunt cuprinse absolut toate bibliotecile publice din ţară începând de la cele naţionale, şi terminând cu cele universitare sau de specialitate. judeţene, municipale, comunale sau şcolare. Dacă luăm spre comparaţie anii 2014 şi 2015 putem observa că în acest interval s-au închis nu mai puţin de 662 de astfel de biblioteci care funcţionau în cadrul unităţilor de învăţământ.  

AFIȘ / UVT Liberty Marathon

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională