Revista presei

18 decembrie 2019

Expoziție de fotografie ”30” – Momente și chipuri ale Revoluției

La 30 de ani de la Revoluția din 1989, momentele esențiale ale istoriei noastre recente sunt surprinse în cadrul unei expoziții intitulată „30”. Aceasta reunește pe aceleași simeze patru proiecte având ca subiect ultimele zile ale Epocii de aur și oamenii care au construit istoria acelor vremuri.

Un prim demers fotografic prezentat în cadrul proiectului „30” este dedicat în exclusivitate Timișoarei și zilelor în care orașul și oamenii săi au avut curajul să lupte singuri împotriva regimului totalitar. Instantanee fotografice, dar și imagini filmate în acele zile tulburi, ajung (unele dintre ele în premieră) în fața privitorilor, semnate fiind de Constantin Duma, Cătălin Regea, Ioan Radu, Mircea Radu și Valentin Șuta.

Proiectul „30” mai cuprinde și trei expoziți personale semnate de Dobrivoie Kerpenisan („Rebeli pentru o cauză. Eroii necunoscuți ai Revoluției din România”), Andrei Pandele („Re:Vederea Revoluției”) și Cornel Brad („Oameni.Putere.România.Revoluție”).

Serile imaginare: Altruismul și ecofilosofia

Miercuri, 18.12, de la ora 18:30, vă așteptăm la ultima ediție Serile Imaginare din acest an.

Discuția va fi bazată pe cartea lui Thomas Nagel, Posibilitatea altruismului despre care ne va vorbi invitatul acestei seri: Florin Lobonț, – Conf. Univ. Universitatea de Vest -. Gazda serii este Claudiu Mesaroș, ca și până acum.

Despre carte:

„La fel cum există condiții raționale despre gândire, la fel există și condiții raționale despre acțiune. Această carte apără o înțelegere a eticii și o înțelegere asociată a naturii umane în care altruismul este o condiție rațională intrinsecă a dorinței și acțiunii. „Argumentul meu intenţionează să demonstreze că altruismul (sau principiul lui de origine) depinde de o recunoaştere deplină a realităţii altor persoane. ”- Thomas Nagel

Despre revoluțiile științifice cu Mădălin Bunoiu și Robert Reisz

Librăria Humanitas Timișoara vă așteaptă pe 18 decembrie, la ora 18.00, la a patra ediție a dezbaterilor lunare ”Miercurea de știință cu Mădălin Bunoiu și invitații săi” – un dialog cu prof. univ. dr. Robert Reisz cu tema „În decembrie, despre altfel de revoluții. Științifice”. Evenimentul, organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, își propune să aducă în fața publicului subiectele importante ale științei prin dialoguri accesibile care merg în profunzimea temelor alese, însoțite de recomandări de lectură.

Punctul de pornire al acestei întâlniri este cartea lui Thomas Kuhn, „Structura revoluțiilor științifice”. Larga folosire a cuvântului “paradigmă” a făcut să fie ignorată, pentru mulți, originea sa: lucrarea lui Thomas Kuhn, „Structura revoluțiilor științifice. Exemplele sale relevă momentele-cheie în dezvoltarea fizicii, legate de personalități precum Copernic, Newton, Lavoisier, Einstein sau Bohr. Cartea a generat dezbateri vii și a condus la aplicări ale ideilor autorului în variate domenii, de la teoria literaturii la sociologie. O altă recomandare de lectură este „Cosmosapiens. Evoluția omului de la originile universului” de John Hands, o cuprinzătoare analiză a ideilor științifice actuale, de la inflația cosmică, energia întunecată și formarea Pământului până la apariția vieții, dezvoltarea cooperării și manifestările conștiinței. Ambele titluri au fost publicate în colecția Știință a Editurii Humanitas.

Cercetători de la Universitatea de Vest, premiaţi de Academia Română

La fel ca în fiecare an, rezultatele activităților de cercetare științifică și publicațiile membrilor comunității academice a Universității de Vest din Timișoara au atras atenția juriului de premiere al Academiei Române.

Astfel, la finalul anului 2019, în Aula Academiei Române, printre premianții Academiei s-au regăsit şi următori reprezentanți ai Universității de Vest din Timișoara:

Daniela Susan-Resiga, Conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Fizică, Departamentul de Fizică, cu Premiul „Traian Vuia“, Secţia de Ştiinţe Tehnice, Grupul de lucrări: „Fluide nagnetoreologice nano-microstructurate“;

Florina Maria Băcilă (Conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Litere, Istorie si Teologie, Departamentul de Studii Românești) și Ana Neli Ianăș (Lect. univ. dr. în cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie, Departamentul de Geografie), alături de autorii: Florina Nica, Maria Vȃtcă, Gheorghe Popovici, Cosmin Sălășan, Caius Goșa, Dănilă Oberșterescu, Dacian Rancu și Daniel Alic, cu Premiul „Ion Ionescu de la Brad“, Secţia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, Lucrarea: „Almăjul de ieri, de azi și de mâine“;

Pompilie Crăciunescu, Conf. univ. dr. în cadrul Facultății de Litere, Istorie si Teologie, Departamentul de Studii Românești, cu Premiul „Lucian Blaga“, Secţia de Filologie şi Literatură, Lucrarea „Teze şi cărţi“;

Alexandru-Lucian Onaca, Lect. univ. dr. în cadrul Facultății de Chimie, Biologie, Geografie, Departamentul de Geografie, cu Premiul „Simion Mehedinţi“, Secția de Științe Genomice, Lucrarea: „Procese și forme periglaciare din Carpații Meridionali. Abordare geomorfologică și geofizică”.

„Școala motivațională” cu studenți și angajatori, la Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, a organizat workshopul Școala motivațională, care a avut ca scop facilitarea de contacte profesionale între studenții aflați în ultimul an de studii, și potențiali angajatori.

 

La eveniment au participat studenți din anul al III-lea de la specializările Informatică Economică, Contabilitate și Informatică de Gestiune, Economie Generală și Comunicare Economică, Finanțe-Bănci , Economie și Afaceri Internaționale și reprezentanți ai opt parteneri sociali ai Universităţii de Vest din Timişoara, instituții și organizații de profil din oraş: BCR, Litens Automotive Eastern Europe SRL, Survey Sampling Ro SRL, Smarters Growth Agency SRL, E.B.I.G. SRL, A.B.A. Audit SRL, Rasm Expert SRL și Iuhasz Giovana Lavinia PFA.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții partenerilor sociali ai UVT le-au prezentat studenților oportunitățile de carieră din cadrul instituțiilor lor, provocările curente cu care se confruntă specialiștii care își desfășoară activitatea în aceste domenii, precum și necesitățile organizațiilor de profil în ceea ce privește specializarea și perfecționarea resursei umane, pentru a face față cu brio acestor provocări. La rândul lor, studenții s-au arătat interesați de activitățile concrete ale organizațiilor, solicitând informații și adresând întrebări reprezentanților acestora, atât în cadrul extins din segmentul formal al întâlnirii, cât și în interacțiunile inter-individuale, care au urmat într-un cadru informal, la finalul evenimentului.

Tot în cadrul workshop-ului, au fost puse bazele unei colaborări între cei opt parteneri sociali și Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, în vederea organizării de stagii de practică dedicate studenților din anul al III-lea. Aceste stagii se vor desfășura în semestrul al II-lea al anului universitar 2019-2020 și vor avea ca obiectiv familiarizarea studenților cu specificul activităților profesionale din domeniile studiate, pentru a le spori șansele de integrare pe piața muncii, după absolvire.

ANTREPRENORIAT - Arhitectul Ion Neculai a strâns un grup de antreprenori pentru a crea împreună proiectul educaţional Eematico. „Avem un business care are ceva de spus în ţară şi peste hotare“

Eematico este un proiect în domeniul educaţiei, care a pornit de la ideea de a organiza cursuri de bricolaj pentru copii, prin joacă, un proiect care a adunat în cinci ani peste 4.500 de participanţi ♦ Acum, cursurile organizate se îndreaptă spre diferite domenii, ca ingineria sau medicina, dar Eematico s-a extins şi în zona de tabere şi în producţia de jucării.

Ion Neculai, de profesie arhitect, cu ex­pe­rienţă şi în mediul academic, a în­vă­ţat din propria experienţă cu stu­denţii că pe lângă teoria predată în şcoli, co­piii au nevoie de detalii mai minu­ţioase despre meseriile pe care vor să le urme­ze, dar, mai ales, au nevoie de exemple prac­tice, tangibile, au nevoie de învăţare prin joacă.

„Am creat Eematico împreună cu alţi zece oameni. Numele businessului înseam­nă educaţie, dar şi colaborare. Este foarte impor­tantă joaca pentru noi. Noi credem că joaca este învăţare şi vrem să învăţăm copiii prin joacă. Am luat-o din aproape în aproa­pe, am început cu activităţi de bricolaj, iar acum avem cinci tipuri de cursuri“, po­ves­teşte Ion Neculai, cofondator al Eematico.

Până în prezent, peste 4.500 de copii cu vârs­te cuprinse între 3 şi 12 ani au urmat cursu­rile de învăţare experienţială organi­zate de Eema­tico. Cursurile sunt împărţite în do­uă ca­te­gorii, pentru copii de 3-6 ani, respectiv 7-12 ani. Ele se desfăşoară atât în atelierul compa­ni­ei, cât şi în diferite şcoli şi grădiniţe din Bucu­reşti. Un curs durează în medie o oră şi jumătate.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională