Revista presei

17 octombrie 2019

Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) şi Asociaţia Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii va prezenta în perioada 24-27 octombrie proiectul "reMIND MAPPING '89"

Comunitatea GISTm, Departamentul de Geografie al Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) şi Asociaţia Timişoara 2021 Capitală Europeană a Culturii va prezenta în perioada 24-27 octombrie proiectul “reMIND MAPPING ’89”, dedicat tinerei generaţii, pentru a conştientiza valoarea libertăţii şi a preţului (in)uman plătit pentru ea în timpul Revoluţiei din 1989 de la Timişoara.

“reMIND MAPPING ’89” va prezenta o serie de conferinţe susţinute de personalităţi ale mediului universitar timişorean, proiecţii de film documentar, ateliere şi workshop-uri pe tema memoria Revoluţiei în Timişoara, informează un comunicat al organizatorilor, remis, marţi.

Programul manifestării rezervă câte o zi pentru fiecare dintre temele propuse, despre comunism, despre libertate, despre om şi despre memorie.

Universitatea de Vest din Timișoara într-o nouă ierarhizare universitară internațională, în topul QS EECA 2020

Universitatea de Vest din Timişoara ocupă locul 5 în topul celor 18 universităţi ierarhizate din România şi locul 74 în topul celor mai bune 350 de universităţi din Europa şi Asia Centrală. Potrivit topului QS EECA publicat începând cu anul 2014, UVT se regăseşte pe poziţii alăturate instituţiilor de învăţământ superior cu reputație recunoscută la nivel regional (cum sunt University of Maribor din Slovenia, Tallinn University din Estonia, The University of Nova Gorica din Slovenia).

În vederea realizării clasamentului pentru anul 2020 au fost analizate mai mult de 94000 de răspunsuri ale membrilor comunității academice internaţionale cu privire la cele mai bune instituţii de învăţământ superior în zona de cercetare şi mai mult de 45000 de răspunsuri ale angajatorilor din lume cu privire la cei mai buni absolvenţi ai universităţilor. Pentru obținerea acestor informaţii au fost folosite cele 2 studii anuale ale QS: Global Academic Survey şi Global Employer Survey. De asemenea, au fost evaluate rezultatele obţinute de instituţii prin activitatea de cercetare ştiinţifică (perioada 2013-2017 pentru publicaţii şi perioada 2013-2018 pentru citări) utilizându-se date bibliometrice din Scopus. Au fost evaluate doar instituţiile care au generat mai mult de 150 de lucrări ştiinţifice în ultimii cinci ani.

Universitatea de Vest din Timișoara: nou parteneriat științific în Franța. Ambasador cultural al UVT, profesorul Vasile Popovici

Profesorul universitar Vasile Popovici, de la Universitatea de Vest din Timișoara, este principalul protagonist al unui eveniment cultural parizian. În această perioadă (octombrie și noiembrie 2019), filologul timișorean este invitat al Centrului de Cercetare în Artă și Lingvistică din cadrul Școlii de Studii avansate în Științe sociale din Paris, unde urmează să susțină prelegeri publice și se va implica în dezvoltarea de cercetări de specialitate.

Invitarea prestigiosului profesor timișorean a fost adresată din partea Centrului de cercetări pariziene de către profesorul Jean-Marie Schaeffer, reputat cercetător în estetica filozofică și teoria artei, a cărui lucrări abordează atât analiza filozofică din domeniul esteticii și artelor, cât și studiul unor tematici specifice legate de domeniul artelor: imagine fotografică, ficțiune, narațiune, genuri literare. Cercetările profesorului Schaeffer sunt inspirate de instrumentele metodologice de analiză structurală și filosofie analitică și se bazează pe realizările filosofiei „naturaliste” ale minții, științelor cognitive și lucrărilor antropologice, declară reprezentanții Universității de Vest din Timișoara.

UNESCO: 4 din 5 copii români de clasa a II-a au competenţe medii la citire şi matematică, dar până în clasa a VIII-a numărul lor scade cu 25%

Procentul elevilor care au măcar un nivel de competență minim la citire și matematică scade pe măsură ce aceştia înaintează în sistemul educaţional românesc, potrivit datelor UNESCO publicate în raportul UNICEF “The state of the world’s children 2019”. Dacă în clasa a doua evaluările naţionale făcute pe metodologia internaţională de testare arată că 86% dintre elevi au un nivel de competenţă peste minimum la citire, la finalul clasei a VIII-a doar 61% din elevi mai ating acest nivel. Este o scădere de 25%, potrivit datelor citate, iar măsurătorile s-au făcut în perioada 2010-2018.

Testările aplicate elevilor din ciclul primar, care în România poartă numele de Evaluarea Naţională, şi care se desfăşoară în clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a arată evoluţia competenţelor acestora de-a lungul parcursului lor şcolar.

Absolvent de Harvard: „România nu o să fie mai bună fără ca oamenii care au plecat să se întoarcă să o facă mai bună”

În urmă cu cinci ani, Tinu Bosînceanu absolvea cum laudae prestigioasa universitate Harvard, unde a studiat matematica. Originar din Suceava, înotător de performanță și medaliat la mai multe olimpiade de matematică, tânărul a urmat liceul în București, iar la finalul anilor de studiu și-a depus dosarul de admitere la mai multe universități. A fost admis la cinci din SUA, între care și Harvard, și cinci britanice, între care și Cambridge. A ales Harvard, unde primise o bursă integrală, iar la finalul universității îl aștepta în America o carieră promițătoare. Lucra în trading, unde câștiga mulți bani pentru un tânăr de 20 și ceva de ani, iar câștigurile ar fi urmat să crească, odată cu experiența. Părea că își văzuse cu ochii visul din liceu, acela de a ajunge dintr-o țară în care „nu se poate face nimic” în „Țara tuturor posibilităților”.

EDITORIALE - Câteva sfaturi pentru viitorul ministru al Educatiei

Primul meu sfat pentru viitorul ministru e acela de a fi atent cu retorica schimbării. E inevitabil ca fiecare ministru să vrea să-şi lase amprenta în organizarea şcolii româneşti; e şi necesar – după toate nefăcutele d-nei Andronescu şi a cópiilor dânsei (tot mai imperfecte) – a reaşeza anumite lucruri pe făgaşul lor firesc; însă se cuvine ca cel aflat în fruntea educaţiei (asemeni tuturor colegilor lui de guvern) să ştie că pasiunea schimbării s-a stins demult şi, azi, când aud acest cuvânt cei mai mulţi dascăli (şi nu doar ei) se gândesc la mai rău. Orice am spune despre ei, oamenii înţeleg foarte bine care e logica schimbării: eficientizarea – iar aceasta însemnă, simplu, a produce mai mult cu resurse mai puţine. Aş face o paranteză aici: am spus “a produce mai mult”, nu mai bine, dat fiind că – deocamdată – nu suntem în situaţia de a cântări mai binele, ci doar mai multul. “Mai mult” înseamnă mai multe “puncte” în statisticile care ne-au împânzit existenţa. 

CARIERE / A vrut să fie profesor universitar, dar a devenit profesoara bancherilor din Emiratele Arabe Unite. Povestea de succes a unei românce în Dubai

Nicoleta Voichita Lupulescu a învățat șapte limbi străine și a avut clienți din întreaga lume. A vrut să se facă profesor universitar, dar a ajuns să fie profesor pentru bancheri în Emiratele Arabe Unite, având sarcini de relaționare, instruire și vânzare la o instituție federală din Dubai.

Într-un interviu acordat editiadedimineata.ro, Nicoleta vorbește despre primul job avut la cules de prune, românii din Emiratele Arabe Unite și viața în Dubai.

TIKTOK - Are 21 de ani și este urmărită de 2,4 milioane de oameni pe rețeaua socială unde tu nu ești dar, probabil, copiii tăi da

TikTok este în acest moment una dintre cele mai descărcate aplicații de social media, atât în Europa, cât și în SUA, fiind considerată un fenomen printre tinerii din Generația Z. Am vrut să văd care este secretul succesului pe TikTok și am stat de vorbă cu Andra Gogan, o româncă de 21 de ani care este urmărită de 2,4 milioane de oameni pe această rețea. O vedeta incontestabilă a TikTok în România.

Este foarte greu să ghicești vârsta Andrei Gogan. E o fată mică de statură care pare că țopăie la fel de mult pe cât merge. Și dacă nu merge sau țopăie, atunci dansează. Zâmbește cu toată fața și o face aproape non-stop. Și dacă ești un pic atent realizezi că nu este nimic fals în asta. Personalitatea și energia ei sunt rețeta perfectă pentru a face ceea ce face. Entertainment.

Andra Gogan este unul dintre creatorii de divertisment ai Generației Z. Cântă încă de acum vreo 18 ani și este la fel de cunoscută printre copii ca vocea multor personaje de desene animate de pe Disney Channel. Acum Andra are 21 de ani și numere impresionante de urmăritori pe toate platformele de social media.

Pe Youtube, unde creează vlogguri, are 807 mii de subscriberi. Pe Instagram are 672 mii de followeri. Pe Facebook are doar 94 mii pentru că „nu mai exista Facebook în generația care mă urmărește pe mine. Dar eu funcționez și pe Facebook pentru că acolo mă văd mămicile copiilor care mă urmăresc pe alte rețele. Așa văd și dânsele cum sunt eu… și dacă merită să mă urmărească copiii lor.”

De curând, Andra a ajuns și la 2,4 milioane de persoane care o urmăresc pe TikTok. Asta se întâmplă după ce a postat 4850 de videouri.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională