Revista presei

17 decembrie 2019

17 DECEMBRIE - ZI DE DOLIU

Marți 17 decembrie 2019, este zi de doliu în Timișoara. De aceea, la ora 10:00, la Catedrala Mitropolitană, Mitropolia Banatului va organiza tradiționala slujbă de pomenire a eroilor-martiri, apoi va avea loc depunerea de coroane la monumentul din fața catedralei.

De asemenea, la ora 12:00, la Biserica Martirilor (Calea Girocului) va avea loc slujba de pomenire a eroilor-martiri şi depunere de coroane.

La ora 14:00, la Cimitirul Eroilor, va avea de asemenea o slujbă de pomenire a eroilor–martiri, parastas şi depunere de coroane

La ora 17:00, Uniunea Artiștilor Plastici (lângă terasa „Bănățeana” și Hidrotehnică, parcul de lângă cinema Capitol) are loc o triplă lansare de carte: „Ori învingem, ori murim!”, volum al Asociației „17 Decembrie” a răniților și familiilor îndoliate din revoluție”; „Istoricii și revoluția din 1989: Minciuni, falsificări, manipulări” de Marius Mioc și „Revoluția de la Timișoara prin mărturii” de Marius Mioc

La ora 18:00, pe treptele Catedralei Mitropolitane, va avea loc un moment de reculegere cu lumânări personalizate cu chipurile eroilor–martiri.

UVT va găzdui Adunarea Festivă pentru celebrarea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, joi, 19 decembrie

Universitatea de Vest Timișoara va găzdui joi, 19 decembrie, de la ora 10.00, Adunarea Festivă pentru celebrarea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, când se va lansa și volumul „Proclamaţia de la Timişoara – în contextul Revoluţiei Române din Decembrie 1989

Prof. dr. Marilen Pirtea, rectorul UVT, a explicat: ”Într-o seară de vineri, acum 30 de ani, în 15 decembrie 1989, la Timișoara, a început revolta împotriva regimului totalitar. În Piața Maria a debutat un protest ce s-a transformat în scânteia revoltei, extinsă mai apoi în întregul oraș, în piața centrală, pe marile bulevarde și în fața clădirii care a reprezentat centrul puterii politice de atunci.

Revolta a fost reprimată dar nu s-a încheiat, dimpotrivă, în trei zile s-a transformat în Revoluție. În 20 decembrie Timișoara a devenit primul oraș liber de comunism.

Și studenții s-au alăturat atunci valului revoluționar, deși puterea a încercat dispersarea lor. Primele trei fotografii din această colecție specială, aparținând fotografului Revoluției, Constantin Duma, sunt chiar din Complexul studențesc, din zona Liceului „Ion Vidu”. Universitatea de Vest Timișoara va găzdui, joi, 19 decembrie, de la ora 10.00, Adunarea Festivă pentru celebrarea a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, când se va lansa și volumul „Proclamaţia de la Timişoara”

Cercetători ai Universității de Vest din Timișoara, premiați de Academia Română

Rezultatele activităților de cercetare științifică și publicațiile mai multor cadre universitare ale Universității de Vest din Timișoara au fost premiate de Academia Române.

 

În Aula Academiei Române, printre „premianții” Academiei s-au regăsit, al finalul acestui an, şi reprezentanți ai Universității de Vest din Timișoara, anunţă oficialii instituţiei.

Daniela Susan-Resiga, conferenţiar la Facultatea de Fizică, a primit Premiul „Traian Vuia”, din partea Secţiei de Ştiinţe Tehnice, pentru mai multe lucrări sub titlul Fluide nagnetoreologice nano-microstructurate.

Florina Maria Băcilă, conferenţiar la Facultății de Litere, Istorie si Teologie, Departamentul de Studii Românești, și Ana Neli Ianăș, lector la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Departamentul de Geografie, alături de autorii Florina Nica, Maria Vȃtcă, Gheorghe Popovici, Cosmin Sălășan, Caius Goșa, Dănilă Oberșterescu, Dacian Rancu și Daniel Alic, au primit Premiul „Ion Ionescu de la Brad“, din partea Secţiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, pentru lucrarea Almăjul de ieri, de azi și de mâine.

Pompilie Crăciunescu, conferenţia la Facultatea  de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Studii Românești, Premiul „Lucian Blaga“, din partea Secţiei de Filologie şi Literatură, pentru lucrarea Teze & cărţi.

Alexandru-Lucian Onaca, lector la Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie, Departamentul de Geografie, cu Premiul „Simion Mehedinţi“, din partea Secției de Științe Genomice, pentru lucrarea Procese și forme periglaciare din Carpații Meridionali. Abordare geomorfologică și geofizică.

Victor Eugen Ambruş, lector la Facultatea de Fizică, Departamentul de Fizică, cu Premiul „Constantin Miculescu”, din partea Secției de Științe Fizice, pentru mai multe lucriri sub titlul Studiul sistemelor mesoscopice în rotaţie.

Suntem onorați pentru această nouă plasare a cercetătorilor UVT în elita științei românești, iar faptul că, de această dată, confirmarea rezultatului provine din partea celui mai prestigios forum academic românesc, Academia Română, este pentru noi o recunoaștere extrordinară. Rezultatul ne îndeamnă să găsim și mai multe platforme de cercetare în care să ne implicăm, mai ales prin interdisciplinaritate și multidisciplinaritate, ca noi maniere de găsire a soluțiilor și creațiilor inovative, orientate spre societatea viitorului”, declară  rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Concert de colinde la Universitatea de Vest din Timișoara

Rectoratul Universității de Vest din Timișoara și Decanatul Facultății de Muzică și Teatru al UVT organizează joi, 19 decembrie, un Concert de colinde și muzică instrumentală, susținut de Ansamblul vocal și instrumental de muzici tradiționale.

 

Concertul de colinde şi muzică instrumentală va avea loc de la ora 16.30, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara.

Ansamblul vocal și instrumental de muzici tradiționale este condus de prof. univ. dr. Lucian Emil Roșca, iar coordonatorii Grupului Vocal care va evolua în cadrul evenimentului sunt lector. univ. dr. Ion Alexandru Ardereanu și cda. dr. Adrian Călin Boba.

Organizatorii anunţă că la eveniment sunt aşteptaţi nu doar profesori şi studenți ai UVT, ci şi părinţi ai lor şi, în general, admiratorii melodiilor de sezon, ai colindelor și muzicii instrumentale specifice sărbătorilor de final de an. Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Peste 44% dintre studenții și elevii de peste 16 ani au declarat că citesc site-uri de știri. Consumul de internet al tinerilor în 2019, ancheta INS

Un procent de 44,6 dintre studenții și elevii de peste 16 ani au declarat că citesc online site-uri de știri, ziare și reviste, potrivit celei mai recente anchete INS despre „Accesul populaţiei la tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor – România 2019”. Media populației care folosește internetul pentru a citi informații (știri, ziare) online este de 54,9% între categoriile analizate, procente mai mari fiind înregistrate în rândul salariaților (62,1%), șomerilor (52,6%) și pensionarilor (48,4%). Doar patronii sau lucrătorii pe cont propriu înregistrează o proporție mai scăzută decât a elevilor și studenților la acest capitol, potrivit datelor analizate.

În privința accesului la informații prin intermediul internetului, pentru „căutarea de informaţii despre sănătate (ex, leziuni, boli, nutriţie, îmbunătăţirea sănătăţii)”, elevii au cel mai mic interes – doar 25,9% declarând că acceseaza astfel de informatii în mediul online, față de 42,4% media generală.

Peste 1.000 de elevi pasionați de tehnologie au programat școala viitorului în 10.000 de ore de codare în Minecraft și MakeCode. „Am 11 ani, sunt din Oradea și am ajuns în finala Concursului de Minecraft”

Peste 400 de echipe, de patru ori mai multe decât anul trecut, și-au testat potențialul creativ în mai mult de 10.000 de ore de codare pentru a construi ECO-Școala Viitorului.

Dintre ele, 12 echipe finaliste formate din tineri pasionați de tehnologie și-au prezentat proiectele prin care au creat macheta unei școli inteligente în lumea cunoscutului joc Minecraft, folosind materiale reciclabile și prietenoase cu mediul și utilizând algoritmi de construcție a structurilor repetitive în MakeCode.

„Această competiție a fost organizată pentru prima dată în România anul trecut – atunci am premiat cele mai bune proiecte în fiecare categorie de concurs. În acest an, datorită numărului de proiecte primite în competiție, am decis să oferim trei premii pentru fiecare categorie! Succesul concursului Național de Minecraft pentru Educație este, de fapt, un rezultat al unui proiect complex de formare a cadrelor didactice în care profesorii au învățat să folosească jocul Minecraft pentru a preda Informatica și Tehnologia Informației la clasele de gimnaziu”, declară Gabriela Barna, directorul Fundației EOS.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională