Revista presei

13 decembrie 2019

Mircea Dumitru, despre rezultatele testelor PISA: Avem o școală de elevi spectatori

Elevii români merg la școală ca la un spectacol pe care sunt obligați să-l urmărească, deși nu le place și nu-l înțeleg, spune rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru. Potrivit fostului ministru al Educației din 2016, rezultate la testele PISA sunt efectul bâlbăielior și încercărilor eșuate de a reforma, în ultimii 30 de ani, sistemul de educație.

Rezultatete PISA proaste de anul acesta sunt de fapt consecința a cel puțin 30 de ani de bâlbâială și încercare foarte amatoristă de a reforma sistemul de educație, care au condus la ceea ce vedem acum. La această degringolada și această mișcare descendentă a calității. Nu cred că e vorba aici doar de un singur personaj politic, oricât de important ar fi în momentul de față. Sunt generații întregi care nu au făcut ceea ce trebuie la timp. Testele acestea au o anumită relevanță, pentru că ele trebuie să măsoare în ce fel sunt interiorizate și folosite în mod real aceste cunoștinte de către elevi, ori ceea ce nu poate să creeze școala, nu creează de foarte mulți ani – nu de acum, de câteva săptămâni, de când e doamna Anisie ministru – nu poate să creeze acel gen de motivație pentru elev, în care elevul să simtă că acolo este într-adevăr vorba de viitorul vieții sale. Avem o școală de spectatori. Elevii vin la școală ca la un spectacol rău, pe care sunt obligați să-l urmarească, dar ei nu sunt deloc implicați”, a spus Mircea Dumitru, la Jurnalul de seară.

Doctor în matematică în SUA: 20 de motive pentru care România are note proaste la testele PISA

Medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Matematică, Sergiu Moroianu și-a obținut doctoratul la MIT și este în prezent Cercetător Științific 1 la Institutul de Matematică al Academiei Române. Este unul dintre fondatorii Școlii Normale Superioare București.

Constatare: Societatea noastră nu respectă învățământul

Românii apreciază desigur notele bune, titlurile de profesor, diplomele de tot felul. Dar acestea reprezintă doar partea vizibilă, formală, a procesul de învățământ. Fondul educației, adică abilitățile dezvoltate și cunoștințele acumulate de elevi, nu are nici o importanță reală în viziunea societății noastre și este în mare parte ignorat.

În istoria modernă a națiunii noastre au existat prea puține exemple convingătoare de utilitate practică a învățământului, alta decât de a asigura niște posturi sigure, relativ bine plătite și cu puțină muncă deținătorilor de diplome.

Ca urmare, dezvoltarea sistemului de învățământ public generalizat pe model occidental a depășit cererea organică din partea beneficiarilor, devenind în parte o formă-fără-fond.

7 din 10 elevi spun că au fost victime ale bullying-ului, iar celor mai mulţi le este frică să o recunoască

Asociaţia Telefonul Copilului cere introducerea temelor anti-bullying în curriculumul şcolar, în cadrul orelor de consiliere şi orientare, dirigenţie şi în manualele de Educaţie civică, după studiul naţional din 2019.

În nesiguranţă în şcoală. Aşa se simt 72% din elevii din România, care spun că sunt victime ale abuzului de tip bullying. Cel puţin, asta arată rezultele primului studiu sociologic la nivel naţional, „Faţă în faţă cu fenonomenul bullying”, realizat în acest an, de către Asociaţia Telefonul Copilului, la care au luat parte elevi, cadre didactice şi părinţi. Specialiştii spun că este necesar ca triada şcoală – profesor – elev să funcţioneze proactiv, nu doar reactiv, în sancţionarea agresorilor.    Concret, studiul arată că aproape trei sferturi dintre elevi au trecut prin bullying cel puţin o dată în ultimul an. Doar 40% din aceştia au avut curajul să vorbească despre ce li s-a întamplat. Apoi, 62% din victimele bullying-ului spun că au fost agresate de un alt elev, iar o treime de către un grup de elevi.  51% din copiii care trec prin bullying la şcoală spun că au fost agresaţi din cauza aspectului fizic. La rândul lor, 7 din 10 profesori recunosc că există bullying în şcoala unde predau.  

 

SĂPTĂMÂNA ACEASTA, LA UVT - Târgul Socio Claus

Studenţii de la Sociologie, împreună cu mai multe asociaţii timişorene pun la punct un târg special. În standurile amenajate în holul Universității de Vest Timişoara vor fi vândute produse tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, manufacturate.

Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie organizează, în contextul Săptâmanii Studenților la Sociologie și Resurse Umane și al proiectului pentru comunitate ”Calitatea vieții copiilor cu autism (TSA) din jud. Timiș”, Târgul Caritabil „Socio Claus”.

Evenimentul, care va avea loc în perioada 9-13 decembrie, între orele 10-16, în holul de la intrarea Universității de Vest, își propune să aducă la standuri produse manufacturate specifice sărbătorilor de iarnă, realizate de studenții Departamentului de Sociologie, de părinți ai unor copii cu dizabilități și de asociații și ONG-uri din Timișoara: Asociația Școala Mamei Junior, Copii și Zâne, Fundația de Abilitare Speranța, Asociația Alex, Radu și autismul, Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranța, Centrul Marisa.

Toate fondurile care se vor strânge in urma comercializării produselor vor fi destinate susținerii terapiilor copiilor cu dizabilități.

Revoluția din 1989, văzută prin ochii unui american, într-un spectacol caritabil la Timișoara, produs de studenți și profesori din UVT

Clubul Rotary „Opera” și Universitatea de Vest din Timișoara ne invită să retrăim evenimentele pline de dramatism ale Revoluției Române din decembrie 1989, a cărei flacără s-a aprins la Timișoara și a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei naționale. Transfigurarea katarhica a acelor sângeroase momente este realizată prin spectacolul muzical contemporan „Romanian Revolution 1989”, semnat de compozitorul și libretistul american Aaron Garber. Producția artistică este asigurată integral de către studenții și profesorii Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest din Timișoara.


Cele mai frumoase fotografii din 2019. Una dintre aceste poze valorează 25.000 de euro

Agora Images, o aplicație gratuită de fotografie, a prezentat topul finaliștilor care au realizat cele mai frumoase fotografii din 2019. Acestea sunt înscrise într-o competiție de profil, iar fotograful câștigător va primi un premiu în valoare de 25.000 de euro în cadrul unei ceremonii desfășurate pe 6 noiembrie în orașul spaniol Barcelona, relatează Business Insider.
Finaliștii competiției din acest an provin din 21 de țări și au fost aleși dintre peste 130.000 de fotografi. Imaginile au fost realizate în mai multe zone din lume, din Deșertul Sahara în Vietnam. Fotografiile celor 50 de finaliști au fost publicate de Business Insider.

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională