Revista presei

12 decembrie 2019

ASTĂZI, LA UVT - „Casa cu lacăt”, un film despre corupţia din educaţie, proiectat la Timişoara

Poiecţia filmului Casa cu lacăt (2019), lungmetrajul de debut al regizoarei Diana Gavra, va avea loc în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara, joi, 12 decembrie, de la ora 18. După proiecţie va urma o dezbatere la care, alături de Diana Gavra, vor participa Brînduşa Armanca şi Florin Lobonţ, Lucian Ionicăfiind moderator.

„Casa cu lacăt” a fost cândva casa breslelor arădene, iar într-un colț al acestei clădiri stătea Butucul de fier: un butuc învelit în tablă, în care calfele care treceau examenul final băteau fiecare câte un cui. Între timp butucul a fost furat, iar locul în care se afla este acum gol. „Dispariția acestui simbol al maturității ilustrează dispariția unor valori din societatea noastră, la fel cum locurile în care ajungem în căutarea «butucului de fier» constituie o geografie simbolică a României de azi. Observăm că, în România secolului 21, șpaga e un gest natural. Pentru că așa e, așa a fost și probabil așa va fi întotdeauna. Dar ce-ar fi dacă am refuza să dăm șpagă, dacă am denunța actele de corupție și – mai mult – dacă le-am condamna?”, spun realizatorii filmului.

Marian Preda este noul rector al Universității din București

Profesorul Marian Preda este noul rector al Universității din București. După numărarea voturilor în al doilea tur de scrutin, Marian Preda a obținut 637 de voturi din cele 1.103 exprimate, ceea ce înseamnă 57%, au declarat pentru HotNews.ro surse universitare. Contracandidatul său, profesorul Laurențiu Vlad a avut 433 de voturi. În același timp, 33 de voturi au fost anulate.

Prezența pentru ce-l de-al doilea tur de scrutin pentru funcția de rector a fost una record: s-au prezentat la vot 1.103 de profesori și studenți dintr-un total de 1.310 de oameni cu drept de vot.

Marian Preda a câștigat în ciuda faptului că, după primul tur de scrutin, prof. univ. dr. Laurențiu Vlad obținuse 488 de voturi, în timp ce el luase 477 de voturi.

Din numărarea voturilor din cel de-al doilea scrutin a rezultat că Marian Preda a câștigat 57% din voturi ( 637).

Marian Preda a fost președintele Senatului și decanul Facultăţii de Sociologie.

Amintiri dureroase la UVT! „Am zis că dacă e să mor, măcar să mor drept. Mi-a dat sângele pe gură”

Conferințele susținute la Universitatea de Vest din Timișoara despre Revoluție au adus actorii principali de pe scena evenimentelor din 1989 în fața studenților. László Tőkés, la casa căruia s-a aprins scânteia revoluționară, generalul Viorel Oancea, primul ofițer care s-a alăturat revoluționarilor, istoricul Adrian Kali și revoluționarul Corneliu Vaida au povestit cum au trăit momentele de cumpănă acum 30 de ani.

Profesorul universitar Vasile Popovici a moderat conferința finală din seria „Timișoara, trei decenii de libertate”. De la începutul anului universitar precedent, studenții au putut să urmeze cursul despre evenimentele sângeroase din 1989. În programul dedicat celebrării Revoluției de la Timișoara s-au înscris și conferințele care au avut loc pe tot parcursul anului. „Scopul conferințelor noastre nu este să stabilească eroi și să dea medalii, să distingă între revoluționari, rostul este de a ne informa studenții și cadrele didactice tinere ale Universității noastre cu privire la un eveniment major petrecut în orașul nostru și în țara noastră”, a precizat Vasile Popovici.

SĂPTĂMÂNA ACEASTA, LA UVT - Târgul Socio Claus

Studenţii de la Sociologie, împreună cu mai multe asociaţii timişorene pun la punct un târg special. În standurile amenajate în holul Universității de Vest Timişoara vor fi vândute produse tradiţionale specifice sărbătorilor de iarnă, manufacturate.

Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Psihologie organizează, în contextul Săptâmanii Studenților la Sociologie și Resurse Umane și al proiectului pentru comunitate ”Calitatea vieții copiilor cu autism (TSA) din jud. Timiș”, Târgul Caritabil „Socio Claus”.

Evenimentul, care va avea loc în perioada 9-13 decembrie, între orele 10-16, în holul de la intrarea Universității de Vest, își propune să aducă la standuri produse manufacturate specifice sărbătorilor de iarnă, realizate de studenții Departamentului de Sociologie, de părinți ai unor copii cu dizabilități și de asociații și ONG-uri din Timișoara: Asociația Școala Mamei Junior, Copii și Zâne, Fundația de Abilitare Speranța, Asociația Alex, Radu și autismul, Centrul de Resurse și Asistență Educațională Speranța, Centrul Marisa.

Toate fondurile care se vor strânge in urma comercializării produselor vor fi destinate susținerii terapiilor copiilor cu dizabilități.

Daniel Funeriu: Propun să fie date aceleași teste PISA profesorilor. Veți avea o mare surpriză

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, propune ca profesorii să susțină aceleași teste PISA, subliniind că rezultatele vor fi surprinzătoare. Funeriu propune și un „moment zero al reselecției profesorilor”, potrivit Mediafax.

„Așa cum știți, eu sunt mai orientat pe soluții, nu povești. Așa că propun să fie date aceleași teste PISA profesorilor. Veți avea o mare surpriză. Ar trebui evaluați toți profesorii: celor sub nivel să li se livreze o formare adaptată timp de un an pentru a ajunge la nivel, iar dacă nu reușesc nici atunci… asta e. În loc de miliarde date oengeurilor de apartament mai bine am face un moment zero al reselecției profesorilor… Imbecilizarea adusă de pesedizare a cotropit de multă vreme universitățile iar acum a ajuns la clasă și schimonosește mințile copiilor noștri”, a scris fostul ministru pe Facebook.

Precizările vin după ce raportul PISA arată că 59% dintre elevii români pot înțelege un text de mărime medie și doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la științe. Aproape la fel arată procentele la matematică, dar aici 3% fac performanță. Raportul PISA clasează România aproape de Emiratele Arabe, Bulgaria sau Moldova.

PODCAST / Revoluția copiilor

În primăvara lui 2019, am început să lucrez la un documentar audio despre cum își amintesc Revoluția din 1989 oameni care atunci erau, la fel ca mine, copii sau adolescenți. Sunt ultimele generații care își mai amintesc viața în era Ceaușescu și care s-au maturizat în ultimii 30 de ani odată cu democrația în care trăim. Am vrut să înțeleg mai bine ce a însemnat pentru ei să prindă pe viu un cutremur politic violent și ce urme a lăsat în viețile lor trecerea de la comunism la capitalism. 

Revoluția copiilor este rezultatul acestor câtorva luni de căutări prin amintirile pe care mi le-au încredințat 17 oameni din Timișoara, București, Sibiu și alte câteva orășele unde gloanțele s-au auzit doar la TV. Am descoperit în memoria lor momentele când vestea electrică a primelor proteste s-a răspândit în casele Timișoarei și am aflat cum miroseau străzile când s-a strigat „Libertate!”. Am ascultat povești despre cum, de la geam, copiii se uitau la gloanțe ca la artificii, și despre tați care stau de pază în  blocuri baricadate de frica teroriștilor. 

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională