Revista presei

10 iulie 2019

Anexa 5.1. Opt cadre didactice de la Facultatea de Arte a UVT au expus la galeria Helios Timișoara

Opt cadre didactice de la secția Pictură a Facultății de Arte, din cadrul Universității de Vest Timișoara, au organizat vernisajul unei interesante expoziții, sub denumirea Anexa 5.1, luni 8 iulie, de la ora 19.00, la galeria Helios Timișoara, din piața Victoriei.

Până acum au fost expoziții ale studenților, ale absolvenților, iar acum a venit rândul profesorilor de la secția Pictură să expună.

Doi absolvenți cu Bac în comuna cu primar fără diplomă: „Poți să reușești în viață și fără acest test”

La Liceul Tehnologic Turburea, din județul Gorj, localitate în care primarul nu a reuşit să obţină diploma, deşi are 55 de ani, au promovat bacalaureatul doar doi aboslvenți. Edilul Ion Bîrcă a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX, că „poți să reușești în viață și fără acest test”.

Doar doi dintre cei șase elevi ai liceului din Turburea, care au susținut, în această lună, Bacalaureatul, au promovat examenul, în timp ce alți trei absolvenți nici nu s-au prezentat să susțină testul.

Fiecare universitate îşi va stabili propriul calendar de admitere

Candidaţii la studii superioare de licenţă vor putea să se înscrie la concursul de admitere concomitent la mai multe specialităţi, la una sau mai multe instituţii de învăţământ superior, însă vor putea fi înmatriculaţi la o specialitate în cadrul unei singure instituţii, unde vor depune actele în original.

La fel ca în anii precedenţi, fiecare universitate îşi va stabili propriile termene de depunere a actelor şi propria metodologie de admitere, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, citat de IPN.
 

Învăţământul este o rablă ruginită, dar doamna ministru vrea să-i dea blană…

Știu că multora nu le pică bine comparația dintre învățământul românesc și o rablă, dar le recomand să-i elimine din calcul pe olimpicii care, într-un procent ce tinde spre 100%, se îndreaptă spre universități din afara țării și deseori acolo și rămân. După această operație de eliminare a 0,003% din elevi, le recomand să privească cu atenție la ce a mai rămas. Asupra acestui aspect voi reveni.

Imaginați-vă că vă deplasați cu un automobil și, la un moment dat, niște zgomote infernale dinspre motor vă dau de înțeles clar că ceva nu e în regulă. Ce veți face? Evident, veți apăsa pedala de accelerație. Blană! Sau… nu vi se pare cel mai potrivit mod de a acționa?

Poveste de succes: A luat Bacalaureatul cu 10, iar acum va studia fizica în țară: Sunt optimist în privinţa României

Unul dintre cei doi elevi din judeţul Hunedoara care a reuşit să obţină media 10 la examenul de Bacalaureat este Răzvan Vîrtan, absolvent al Liceului de Informatică ‘Traian Lalescu’ din Hunedoara.

Tânărul a recunoscut că a studiat constant în toţi cei patru ani de liceu, astfel că Bacalaureatul a venit “ca o trecere în revistă” a cunoştinţelor acumulate.

Fostul director artistic al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană: Există îngrijorarea reală că UE va lua în calcul retragerea titlului acordat Timișoarei

În ziua în care i-a expirat mandatul de doi ani ca director artistic al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Chris Torch rupe tăcerea și, printr-o scrisoare deschisă, avertizează că există posibilitatea ca Timișoarei să îi fie retras titlul de Capitală Culturală Europeană, dar și să piardă un premiu de 1,5 milioane de euro acordat capitalelor culturale care implementează cu succes ceea ce au promis prin dosarul de candidatură.
 
Mandatul lui Chris Torch a expirat luni, 8 iulie. Câteva ore mai târziu, acesta a trimis o scrisoare deschisă prin care acuză limitările financiare și incapacitatea membrilor comitetului de conducere.
 

Drama unui profesor universitar român închis în China. „De două ori pe lună eram scos dintr-o cuşcă şi dus în alta, legat fedeleş“

Un profesor universitar român, care a predat la Universitatea Beijing, se află după gratii în China, după ce a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru complicitate la fraudă contractuală. Românul susţine că este nevinovat şi că este o victimă a sistemului de justiţie chinez, iar în ultimii ani a cerut să fie mutat în ţară, pentru a-şi ispăşi aici pedeapsa.

Clujeanul Marius Balo (38 de ani) s-a stabilit în China în 2010, unde s-a angajat ca expert străin în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang (New Oriental) din Beijing. Angajat ca profesor la prestigioasa universitate Renmin University din Beijing, românul părea realizat profesional şi totul mergea cum nu se putea mai bine în cariera sa.
 

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională