Revista presei

10 august 2020

Zeci de profesori din toată țara au fost instruiți online, în cadrul unui program de studii demarat de Universitatea de Vest Timișoara

Nu mai puțin de 90 de cadre didactice din 30 de județe s-au înscris la programul de studii postuniversitare de formare și dezvoltare profesională, desfășurat de Universitatea de Vest Timișoara. Programul cu titlul „Resurse educaționale și digitale pentru instruire online” a început în data de 15 iunie 2020.

Programul este dedicat special formării cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, util pentru creșterea abilităților de predare, învățare și evaluare în regim online. Într-o perioadă de două săptămâni, parcursă de la anunțarea programului până la începerea sa, s-au înscris online 90 de cadre didactice din 30 de județe. Primele județe, după numărul de solicitări, sunt Timiș – 17, municipiul București – 8, Hunedoara – 7, Vrancea – 6, repsectiv Argeș și Iași – câte 5 solicitări.

În final, ținând cont și de programul încărcat cu examene naționale, au urmat programul 68 de cadre didactice care predau astfel:

  • la nivelul de învățământ liceal-49%, gimnazial-30%, primar-11%, altele–11% (postliceal, non-formal, universitar);
  • în școli din mediul rural-18%, din mediul urban-82%.

Cadrele didactice care au urmat programul, provin din 25 de județe, majoritar din județele Hunedoara, Timiș, municipiul București, Iași, Vrancea, Maramureș, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Mureș.

Universitatea din Sibiu lansează cea mai mare competiţie internă de granturi de cercetare din ţară

“Este cea mai mare competiţie de granturi interne (finanţate din resurse proprii) organizată până în prezent de vreo universitate românească, atât prin bugetul total al competiţiei, cât şi prin sumele alocate fiecărui grant. Astfel, se estimează că din bugetul competiţiei vor fi finanţate şase granturi de excelenţă, al căror buget individual va depăşi suma de 150.000 euro. Cele şase granturi vor fi repartizate după cum urmează: trei pentru ştiinţele naturii, ştiinţele exacte şi ştiinţele inginereşti, două pentru ştiinţele sociale şi unul pentru ştiinţele umaniste. Granturile vor fi finanţate din donaţia Hasso Plattner acordată Universităţii ‘Lucian Blaga’ din Sibiu, mai exact din fondurile Centrului de Transfer de Cunoaştere HPI-ULBS. Indicatorii de rezultat ai competiţiei vizează crearea de noi locuri de muncă pentru tinerii cercetători, publicarea de lucrări în reviste internaţionale de top, dar şi atragerea prin participarea la competiţiile naţionale şi internaţionale de cercetare a unor fonduri cu o valoare cel puţin egală acelora primite din partea ULBS”, se precizează în comunicatul ULBS.

Scopul general al competiţiei ULBS-HPI-ERG este încurajarea nucleelor de excelenţă din ULBS pentru o mai bună afirmare a acestora atât pe plan internaţional, cât şi în mediul non-academic.

“Aşa cum am promis încă dinainte de a-mi începe mandatul, vom stimula performanţa şi vom cultiva meritocraţia. Universitatea noastră dispune de foarte multe resurse competitive pe zona de cercetare. Trebuie doar ca acestea să fie identificate corect şi stimulate corespunzător”, a declarat rectorul ULBS, Sorin Radu.

Preşedintele Academiei: Nu a sosit încă vremea roboților/humanoizilor și nici a anarhiei. Scenariul educației exclusiv online va fi catastrofal, iar școala astfel făcută nu va avea niciun folos

“Cei care spun că educația online, la distanță, este la fel de bună ca educația directă, aureolată de căldură umană, nu știu ce spun, nu au predat niciodată, vor să ne amăgească ori să ne arunce în haos”, a declarat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, într-un interviu acordat Agerpres.

Pop susține că “autoritățile și publicul trebuie să facă, evident, în așa fel încât să se aplice varianta cea mai bună, adică să se facă educație față în față, cu elevii și dascălii în același loc, la școală”.

După trecerea nenorocirii – toate nenorocirile din istorie au trecut până acum! -, nu avem decât să ne pregătim pentru ceea ce, pentru noi sau copiii și nepoții noștri, ar putea să mai vină, să-i instruim în spirit digital pe toți românii, să punem la punct școala online etc. Dar să nu uităm nicio clipă că nu a sosit încă vremea roboților/humanoizilor și nici a anarhiei“, a spus Ioan-Aurel Pop, pentru agenția de presă citată.

Scenariul al doilea, cel hibrid care implică educație online pentru elevii claselor V-VII și IX-XI, “este o soluție de avarie, nedorită și ea, fiindcă instruirea și educația vor avea rezultate foarte slabe”, spune Pop.

Potrivit președintelui Academiei Române, “al treilea scenariu [educație exclusiv online – N.Red.] va fi catastrofal, iar școala astfel făcută nu va avea niciun folos”, fiind “condamnați să muncim din greu pentru aplicarea scenariului ‘verde’, adică pentru intrarea în firescul vieții”.

Universitatea Bucureşti propune trei scenarii pentru derularea activităţii, în anul universitar viitor

Universitatea Bucureşti propune trei scenarii pentru derularea activităţii, în anul universitar viitor – cursuri faţă în faţă, o combinaţie între prezenţa fizică şi predare online sau doar predare online. Propunerile vor fi dezbătute de toate facultăţile pentru a se lua cele mai bune decizii pentru studenţi şi profesori.

”Dat fiind contextul actual pandemic şi în urma analizei formulelor utilizate până în prezent, dar şi a unor exemple de bune practici, Universitatea din Bucureşti propune comunităţii academice trei scenarii de lucru pentru desfăşurarea activităţilor în anul universitar 2020-2021. Propunerea a fost făcută în ultimul Consiliu de Administraţie, urmând ca decizia să fie luată după consultări cu reprezentanţii comunităţii academice”, a transmis Universitatea Bucureşti, printr-un comunicat de presă.  

Scenariul 1 – activităţi academice derulate în sistem „faţă în faţă”   Acesta presupune:   Dotarea sălilor cu mijloacele specifice de dezinfecţie / sterilizare; Introducerea unor secvenţe fizice de triaj sanitar pentru studenţi şi cadre didactice; Planificarea accesului în spaţiile de învăţământ pe formaţiuni de studii adecvate capacităţii sălilor şi susţinerea simultană a unor activităţi educaţionale în mai multe săli. Amenajarea spaţiilor educaţionale în conformitate cu standardele sanitare / de distanţare prevăzute în legislaţia conformă  

Scenariul 2 – activităţi academice derulate în sistem „blended”   Acesta presupune:   Amenajarea spaţiilor educaţionale în conformitate cu standardele sanitare / de distanţare specifice; Dotarea sălilor cu mijloacele specifice de dezinfecţie / sterilizare; Introducerea unor secvenţe fizice de triaj sanitar pentru studenţi şi cadre didactice; Implementarea unei perioade (1-2 săptămâni) de „inducţie” destinată studenţilor de anul I; Adaptarea curriculară la derularea activităţilor educaţionale în sistem hibrid; Alternarea activităţilor educaţionale faţă-în-faţă şi online pe parcursul întregului semestru, în funcţie de specificul fiecărei activităţi şi de resursele disponibile, prin împărţirea pe tipuri de activităţi; Alternarea activităţilor educaţionale faţă-în-faţă şi online pe parcursul întregului semestru, în funcţie de specificul fiecărei activităţi şi de resursele disponibile, prin împărţirea pe perioade de timp (de exemplu: o parte din semestru, activităţile educaţionale se susţin online, iar cealaltă parte se susţin faţă-în-faţă); Alternarea activităţilor educaţionale faţă-în-faţă şi online pe parcursul întregului semestru, în funcţie de specificul fiecărei activităţi şi de resursele disponibile, prin împărţirea pe sub-formaţiuni de studii (de exemplu: într-o perioadă de timp, o parte dintre studenţi desfăşoară activităţi faţă-în-faţă, iar cealaltă desfăşoară activităţi online, urmând să se facă rocada); Dotarea spaţiilor educaţionale (a sălilor de curs şi a celor de seminar) cu mijloace multimedia, pentru a putea stabili conexiunea sincron cu studenţii conectaţi online; Pregătirea şi administrarea resurselor tehnologice de susţinere a activităţilor online.  

 

Anisie, despre anul școlar viitor în contexul pandemiei: Dacă situaţia epidemiologică va fi dificilă, se suspendă cursurile pentru 14 zile / Decizia se ia la nivel local, de către școală

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, miercuri, în legătură cu scenariile privind începerea şcolii, că dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se stabileşte ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online, decizia fiind luată de unitatea de învăţământ, inspectoratul şcolar, direcţia de sănătate publică şi comitetul pentru situaţii de urgenţă, relatează Agerpres.
“Ceea ce este foarte clar la acest moment este că începem şcoala şi este foarte important pentru că ne dorim un învăţământ de calitate, dar, în acelaşi timp, ne dorim ca toţi elevii şi profesorii să fie în siguranţă la şcoală. Prin urmare, este important să luăm în calcul mai multe scenarii având în vedere şi situaţia epidemiologică din fiecare localitate. De fapt, vorbim despre scenariul 1, în care în localitate nu există un număr mare de îmbolnăviri; scenariul 2 în care există, dar putem să desfăşurăm activităţile în unităţi de învăţământ, iar dacă situaţia epidemiologică va fi una foarte dificilă, atunci se ia decizia ca pentru 14 zile să fie suspendate cursurile şi să continue şcoala în sistem online”, a spus Anisie la Antena 3.
Ea a adăugat că decizia este descentralizată la nivelul localităţii, fiind luată de unitatea de învăţământ, cu inspectoratul şcolar, direcţia de sănătate publică şi comitetul pentru situaţii de urgenţă.
“Unitatea de învăţământ ştie cel mai bine care este situaţia şi din punct de vedere al infrastructurii, dar şi din punct de vedere al îmbolnăvirilor. De aceea, s-a luat decizia descentralizării. Prin urmare, în cadrul consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ se stabileşte care este scenariul, după care se va transmite către inspectoratele şcolare, care împreună cu direcţia de sănătate publică analizează situaţia şi din punct de vedere epidemiologic, dar şi din punct de vedere a ceea ce şcoala a decis în consiliul de administraţie. Şi împreună, în comitetul judeţean pentru situaţii de urgenţă, vor lua decizia suspendării cursurilor”, a mai declarat Anisie.
Ministrul a menţionat că au mai existat asemenea situaţii.
“De altfel, dacă ne amintim, am mai experimentat situaţii în care au fost suspendate cursurile fie din cauza viscolului, fie atunci când am avut gripa sezonieră. Dacă vă amintiţi, chiar înainte de suspendarea cursurilor în martie, am transmis presei zilnic câte unităţi de învăţământ sunt închise sau câte clase erau închise”, a mai spus Anisie.

Un roman a inventat un robot care ii ajuta pe profesori sa predea online, exact ca la orele normale

Robotul Mirai a fost dezvoltat de un inventator roman, Cristian Lacraru, in ultima luna de zile, si este o solutie care i-ar putea ajuta pe profesori sa predea chiar din clase, exact ca la orele normale, doar ca elevii vor privi de pe ecranele calculatoarelor.

Solutia pare rupta din filmele Sci-fi sau ceva ce am intalni in scolile din sisteme de educatie ultramoderne ca in Japonia, insa robotul a fost dezvoltat in Romania. Inventatorului i-a venit ideea cand a vazut cum se desfasurau lectiile online pentru copilul lui cel mare, in timpul starii de urgenta, potrivit Edupedu.ro.

“Ideea mi-a venit ca parinte cand am vazut copilul cel mare cum statea in fata calculatorului si am vazut ca profesorul nu se simtea bine, fiindca nu era in mediul de la scoala. Astfel, cand am proiectat robotul Mirai, m-am gandit in primul rand la profesori, sa se simta bine in sala de clasa si sa aiba acces la materialele didactice”, a explicat Cristian Lacraru.

Robotul Mirai, care inseamna “viitor” in japoneza, costa intre 2.000 – 3.000 de euro in functie de ce tehnologii sunt implementate. Are un calculator integrat, cu licenta Windows, deci profesorii pot accesa prin touch screen oricare din platformele folosite deja la clasa, Zoom, Skype, nefiind nevoie sa invete o platforma noua.

Marea Britanie redeschide toate școlile: care sunt riscurile și cum pot fi anihilate

Premierul britanic Boris Johnson consideră revenirea copiilor la şcoală începând cu luna septembrie ar fi „o datorie morală” şi „o prioritate naţională”, după ce guvernul britanic a decis în martie închiderea şcolilor pentru toţi elevii, cu excepţia copiilor lucrătorilor esenţiali, pentru a stăvili propagarea noului coronavirus. Acest lucru a obligat mii de profesori să organizeze clase online.

În iunie, executivul de la Londra a permis revenirea la şcoală a anumitor elevi, printre aceştia copii din clasele primare şi cei care au dat examene. Pe fondul îngrijorării legate de faptul că unii copii pot pierde ani întregi, premierul Boris Johnson a vorbit despre necesitatea începerii școlilor, dar și despre faptul că pericolul pandemiei nu a trecut:

„Nu am depăşit această pandemie şi niciunul dintre noi nu-şi poate permite să se simtă încrezător. Însă acum, că ştim suficient pentru a redeschide şcolile pentru toţi copiii într-o manieră sigură, avem datoria morală să facem acest lucru. A ne menţine şcolile închise cu o clipă mai mult decât este nevoie este un lucru intolerabil din punct de vedere social, nesustenabil din punct de vedere economic şi de neapărat din punct de vedere moral”

Un grup de cercetători de la University College London şi London School of Hygiene and Tropical Medicine au elaborat, însă, un grafic al impactului pe care l-ar putea avea asupra răspândirii virusului redeschiderea şcolilor, cu program normal sau redus, pentru a permite revenirea la lucru a părinţilor.

 

MESAJUL DE DESCHIDERE A REȚELEI UNIVERSITARE „Universitatea Europeană UNITA”, formată din Universidade de Beira Interior, Universidad de Zaragoza, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Università di Torino și Universitatea de Vest din Timișoara

Universitatea Europeană UNITA, care a fost selectată pentru finanțare de către Comisia Europeană în luna iulie 2020, reprezintă o alianță de șase universități comprehensive de cercetare și educație, din cinci țări de mărimi și cu traiectorii diferite: de la vest la est, Universidade de Beira Interior, Universidad de Zaragoza, Université de Pau et des Pays de l’Adour, Université Savoie Mont Blanc, Università di Torino și Universitatea de Vest din Timișoara. Universitatea europeană UNITA își propune să testeze un nou model de predare colaborativă și intergată, aplicând pedagogii și strategii de cercetare inovative, în vederea elaborării și implementării de soluții creative pentru o dezvoltare regională durabilă. UNITA nu se rezumă doar colaborări în mediul academic, ci este susținută de sectorul socio-economic, autorități publice, organizații civile, care acționează ca parteneri asociați.

Rectorul UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea: „Aderând la UNITA, contribuim la dezvoltarea unei noi idei, cea de universitatea europeană. Aceasta se remarcă prin munca depusă pentru mobilitatea sustenabilă și incluziunea teritoriilor montane și de graniță”.

ABONARE - Dacă ai primit Revista Presei UVT din bunăvoința unui prieten și ai regăsit aici informații utile, te poți abona oricând accesând link-ul de mai jos

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională