Revista presei

01 iulie 2019

Probele scrise ale examenului de bacalaureat încep astăzi, cu Limba şi literatura română; peste 136.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru sesiunea iunie-iulie 2019

Examenul de bacalaureat continuă, luni, cu probele scrise. Prima dintre acestea este Limba şi literatura română. În 8 iulie vor fi afişate primele rezultate, iar elevii nemulţumiţi de notele obţinute vor putea depune contestaţii. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că peste 136.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru sesiunea iunie-iulie 2019.


 Conform situaţiei centralizate prezentate de Ministerul Educaţiei, 136.087de candidaţi din toate promoţiile (116.316 candidaţi din promoţia curentă, respectiv 19.771 de candidaţi din promoţiile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat 2019 în prima sesiune.
 

Deputat PNL Marilen Pirtea: „Unul din cinci tineri rămâne pe drumuri, abandonat de guvernare”

O statistică Europol privind proporţia persoanelor cu vârsta cuprinsă între 20 de ani şi şi 34 de ani care nu sunt nici angajate şi nici în formare profesională plasează România pe locul 4 în ierarhia statelor UE pe 2018. Indicatorul nu este favorabil, spune deputatul liberal Marilen Pirtea, căci este vorba de un grup al tinerilor potențiali activi care nu lucrează și nu se află în niciun ciclu de educație sau training, un indicator grav al incapacității unei societăți de a-și integra tinerele resurse umane.

România se încadrează, din acest punct de vedere, în culoarul sudic al țărilor UE. Valori mai mari, la acest indicator, au înregistrat doar Italia (28,9%), Grecia (26,8%) şi Bulgaria (20,9%), iar imediat după România, în ierarhie apar Slovacia (20%) şi Spania (19,6%)”, declară spune deputatul Marilen Pirtea, coordonator al Comisiei de Educație a PNL.

BAC-ul în Timiș | Zile fierbinți pentru peste 4.000 de tineri

Prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea de Limba și Literatura Română, are loc astăzi, în prima zi a celei mai fierbinți luni din an. În Timiș sunt mii de elevi înscriși la examenul maturității.

În total, nu mai puțin de 4.148 de elevi din Timiș s-au înscris la Bacalaureat, ia luni, 1 iulie, are loc prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română. Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 – 8.30, iar timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat.

Raport pe educație: Cât ar trebui să fie costul standard per elev până în 2022

Cheltuielile fundamentale pentru școală nu sunt diferențiate în funcție de filieră, profil sau specializare, cu toate că nevoile elevilor diferă în funcție de aceste criterii, arată un raport alternativ privind starea învățământului preuniversitar, întocmit în cadrul proiectului ”Școli Curate” de către Societatea Academică Română.

Raportul a fost realizat în baza informațiilor strânse din fiecare județ și arată că școlile din zonele sărace sunt subfinanțate. Acestea primesc mai puțini bani decât cele din zonele dezvoltatate economic.

Protest cu laserul la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, după vopseaua roșie aruncată pe trepte. „Tudorel demisia”

La nici o zi după ce protestatarii au aruncat cu vopsea roșie pe treptele Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, vineri dimineață, seara oamenii care cer demisia lui Tudorel Toader din funcția de rector au organizat un protest diferit. Ei au cerut eliminarea din funcție a fostului ministru al justiției prin mesaje proiectate cu laserul pe clădire.  

Mesajele „Tudorel demisia”, „Tudorel #toxic pentru UAIC” şi „Dura lex sed lex, Tudorel rector – ex” au fost proiectate pe clădirea instituţiei, cu un laser de culoare verde.  

Mare aniversare la USAMVB Timișoara! Prof. Valeriu Tabără – 70 de viață și 45 de ani de activitate

USAMVB Timișoara a organizat manifestarea Pământ românesc – eterna dragoste, vineri 28 iunie, în scopul aniversării a 70 de viață și 45 de ani de activitate a prof.univ.dr. Valeriu Tabără, președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice. 

”Când spunem prof. Valeriu Tabără vorbim despre un model, vorbim despre un tată, despre un dascăl, despre un om politic, despre un om de stat, vorbim despre un om dedicat de o viață educației și cercetării și îl spunem într-un mod foarte serios. Noi și USAMVB Timișoara ne-am oprit, în 28 iunie 2019, să sărbătorim un om, să sărbătorim un român adevărat. Ați fost și sunteți un model pentru mine și pentru ceilalți care se află în fața dumneavoastră”, a fost mesajul prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu – rectorul USAMVB Timișoara.

Actrița Dorina Chiriac: Ce se întâmplă de sunt atâția copii de 14 ani care nu știu să scrie, să citească? E clar că școala le face ceva”

Actrița Dorina Chiriac face o analiză a sistemului de evaluare din învățământului românesc și povestește cum a intrat ea liceu, în urmă cu mulți ani, pe vremea când exista admiterea la liceu. Actrița susține că ea se pregătise pentru Liceul Pedagogic, unde a picat cu notă mare și a fost distribuită după medie la Liceul “Ion Luca Caragiale”.

Dorina Chiriac spune că dacă pe vremea ei ar fi existat același sistem de admitere, poate că ea nu ar fi reușit să intre la liceu

Copyright © 2018 DCIMI – Departamentul de Comunicare, Identitate și Imagine Instituțională